Dacă dragoste nu e (58). Buffalo Bill

Preludiu.– Știi, când Petrică m-a trântit prima dată pe spate și mi-a smuls, practic, chiloții de pe mine, am fost atât de surprinsă, încât aproape, cât pe ce… aproape… – Ce anume, aproape? – Aproape că începusem să mă opun.
Tufiș.O blondă se ținea de bara de sus a autobuzului și arăta celorlalți o extraordinară pilozitate la subraț (pădure tropicală, nu altceva!). Un bețiv care stătea jos, pe scaun, o întreabă: – Domnișoară, ești cumva balerină? La care tipa, flatată: – Da, dar cum v-ați dat seama? – Păi, numai tu puteai să ridici piciorul până acolo…
Dezbrăcare.”Mai mult adolescent decât golan, / tânjeam la domnișoara Thomas Mann / ce-n timpul orei, ca un pui de lele, / citea Doctor Faustus sau nuvele / și-l legăna în poală pe sub bancă / în fânul auriu de fofoloancă. / Pierdută-n Weimar, nu avea habar / că-i recitam ciorapii cu glas rar / și-i răsfoiam cu degetul candorii / genunchii – ca lecturi obligatorii, / iar dacă m-ajuta și toleranța, / cântam la chiloțeii ei din Franța / ceva de Bach sau un fragment din Grieg. / Îmbracă-mă, mi-a zis, că mor de frig!” (Mircea Dinescu, ”Despre tehnica dezbrăcării unei domnișoare cu ajutorul artei”)
Film.Nici un film porno nu se poate compara cu mintea femeii căreia nu-i răspunde soțul la telefon.
Ceartă.Adam către Eva, la prima ceartă: – Ai noroc că nu pot să te trimit la mă-ta!
Inutil. Nu râvni la femeia altuia! Și-aia e tot așa de enervantă ca a ta.
Buffalo Bill(extrase). ”Diseară poștalionul va trece prin strâmtoare / Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut, / întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare / Și flinte ghintuite. întocmai ca-n trecut. / Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge, / Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli, / Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge / Și nici prin buzunare cusute-n căptușeli. / Azi nu ca să ne-nfigem în saci cu aur brațul / Ne vom lupta cu ceata de călători calici / Și nici ca să mai râdem puțin, zvârlind cu lațul, / Ne vom ascunde ochii sub măști, iubiți amici. (…) Azi nu vrem punga groasă a jidovului roșu / Ce clănțăne alături din dinți, înfricoșat, / Nici corfele cu păsări de curte, nici cocoșul / Ce dă din aripi lângă docarul răsturnat. (…) Diseară poștalionul aduce-un domn de seamă, / Un călător de vază și-un hoțoman de soi, / Aduce timpul – domnul pe care nici o vamă / Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi. / Boierul cu palate și herghelii în care / Trag cai de rasă anii albaștri după ei, / Un negustor de vinuri, când dulci și când amare / Și-un hrăpăreț pe care nu-l pot momi femei. / Bogat din cale-afară și gras de nu-și încape, / Prin haină i se vede umflată punga grea, / În degetele-i scurte inelele fac ape / Și pe reverul bluzei poartă fălos o stea. / Pe pântec îi străbate un lanț de aur vesta / Și-un ceas rotund în care din când în când, zelos, / Privește pe sub gene, ca nu cumva-n acesta / Să fi rămas o clipă – din veacuri – de prisos. / Când ațipeste-n jocul căruței și în saltul / Legănător pe care catârii suri îl fac, / El sforăie și doarme ca orișicare altul, / El moțăie cuminte ca orice prostănac. / N-are nimica straniu și nici la chip nu-i groaznic, / Atâta doar că n-are pereche de sgârcit, / Nu e vegheat de nimeni, păzit de nici un paznic, / Călătorește singur și-i veșnic obosit. / Așa că nu vă temeți de el, va fi o luptă / Din cele mai ușoare, iar de-l vom prinde-n laț / în pânza veșniciei de astă dată ruptă, / Noi, dintre toți tâlharii, vom fi cei mai bogați. / Căci, dacă punem mâna pe el și pe comoară, / Ne-am pricopsit, prieteni, cum nu ne-am așteptat, / Și, dacă punem mâna pe el, în astă seară / Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat.” (Radu Stanca, 1920-1962)
Bucurii matinale.”Ce grav e clopotul de la Mitropolie / Când scoală credincioasele cu noaptea-n cap! / Sar goale de sub plapume și totu-nvie / Numai trăgându-și pe piciorul cald un fin ciorap / Și alergând doar înhămate-n portjartiere / Să beie însetate apa rece din găleți / Și își fac cruci să aibă iar putere / Să ne iubească sub icoanele de pe pereți / Ce le privesc. Și-s uluiți de cât de albă / E carnea lor trezit-abia din somnul sfânt, / Arhanghelii drept suliță o nalbă / Având s-aducă liniște pe-acest pământ. / Ci numai eu dorm fără grijă și-n vis laud / Trupul tău lung, melodios cântec de flaut…” (Emil Brumaru)
”Sâni”(comestibili). În vremuri străvechi, când Mordovia (regiune situată în centrul Federației Ruse) era încă păgână, această prăjitură (în forma unui sân de fecioară), denumită ”sânii domnișoarei”, a jucat un rol esențial în ritualurile de nuntă locale. Acesta era pregătită în ziua în care, în cadrul unei ceremonii speciale de rugăciune care avea loc în casa mirelui, oaspeții îi cereau zeului suprem al Mordoviei, pe nume Nikshé, să-i dea tinerei mirese numeroși urmași și suficient lapte pentru a-i hrăni. Deși această tradiție păgână a fost aproape uitată, „sânii domnișoarei” sunt încă populari în regiune și continuă să ocupe un loc important pe mesele festive, inclusiv la nunți. (Russia Beyond)
Rusia.Doi țărani moldoveni vizitează Bucureștii iarna, după instaurarea comunismului. Trenul ajunge noaptea și de cu seara a nins și a viforit într-atât încât străzile sunt de nerecunoscut din cauza troienelor. Cei doi țărani rătăcesc disperați în gerul năpraznic, fără să reușească să dea de un hotel. În fine, le iese în față un om, pe care aceștia îl întreabă: „Noi căutăm Bulevardul Carol, colț cu Bulevardul Ferdinand, care-i strada asta, bădie?”. „Atunci ce căutați pe aici?”, răspunde omul. „Ăsta-i Bulevardul Stalin, colț cu Bulevardul Lenin”. Țăranii mirați se uită unul la celălalt, apoi cel mai hâtru spune: „Păi de aia, bade Ion, e așa frig și zăpadă, se vede treaba că suntem în Rusia!”
Dolhasca.”La Dolhasca, la țară, / Medicul veterinar cânta ore-ntregi la chitară, / Printre vacile gestante și scroafele triste, / Pentru iubita lui ce era la Poștă telegrafistă, / Dar în timpul liber, adică noaptea, stătea la dânsul / Și-i pregătea pe-a doua zi micul dejun și prânzul… / Apoi făceau pe jos, pe-un covor, / Cel mai animalic amor. / Cu vremea însă lucrurile s-au complicat infinit / Fiindcă veterinarul avea un frate geamăn, leit! / Și el plin de har, / Și tot medic veterinar. / Iar Cleuța nu mai știa / Cu cine anume deasupra gemea / Și se prefăcea că este cu-același bărbat, / Când se suia obosită în pat / În mirositorul a fân așternut / Și o luau de la-nceput! / Și astfel după o nuntă cu panaramă / Cleuța devenise, vând-nevrând, bigamă, / Neștiind practic cu care s-a măritat, / Cu cel de pe covor sau cu-acela din pat! / Până ce, la vreun an, / A fugit la o stână cu un cioban, / Cunoscând deja care-s nevoile / Cu berbecii și oile….” (Emil Brumaru, ”Moment liric la Dolhasca”)
Martini. (Ajun de an nou, în Scoția) Un tip comandă la barul local un Martini, din care scoase măslina și o puse cu grijă într-un borcănel. Apoi ceru alt Martini, din care colectă măslina. După câteva ore, când borcănelul cu măsline era plin, plăti și plecă. – Doamne, mulți nebuni mai pot fi pe lumea asta, zise un client către barman. – Ba eu nu mă mir, domnule! L-a trimis nevastă-sa să ia un borcan de măsline și acum s-a dus să i-l ducă…
Filosofie(evreiască).A-i reproșa unui bărbat că ascultă toată viața doar de penisul lui este ca și cum i-ai reproșa acului unei busole că arată mereu nordul!
Look. Ițic intră în casă și îi strigă neveste-si: – Dezbracă-te! – Ce, ai înnebunit? – Du-te acum în fața oglinzii! – Vrei să o facem în fața oglinzii? – Nu acum! Acum, stai în cap și desfă-ți picioarele. – Ooo! e o poziție nouă? Nevastă-sa își desface picioarele, Ițic își bagă capul între picioarele ei și se privește, îndelung, în oglindă: – Are dreptate Ștrul, îmi stă mai bine cu barbă…