Dacă dragoste nu e (48). San Antonio

San Antonio.De-ale inegalabilului inovator al limbajului, argoului limbii franceze, sub ”acoperirea” unor romane de aventuri polițiste. S-au luat doctorate pe tema limbajului lui San Antonio… Însuși Gerard Depardieu a jucat, cu plăcere, în filmele inspirate de cărțile lui San Antonio. Mai bine citez, cu delicii… (Pudicii, ipocriții, n-au decât să se abțină): „Mă întreb dacă nu e chiar un act de politețe față de o duduiță să te holbezi la păsărica ei atunci când domnia sa ți-o expune cu atâta generozitate?!” „Donzela era șicoasă, în acea rochie decoltată în dos până la bucălat și în față până la buricios.” „Creatura cu păsărică era platinată, aproape Marilyn din epoca big, când își lăsa fusta săltată pe la gurile de aerisire, purta un machiaj stil operă de artă. Odată această capodoperă înfăptuită, nu o mai poți săruta pe respectiva Miss decât cu un pai!” „Numai burghezele autentice – care sunt cele mai grozave barcagioaice din câte am întâlnit – își pot exhiba cu o asemenea lipsă de pudoare bimbirica. Nu-i important să-i vezi dindărătul dacă în același timp nu-i poți vedea și moaca.” „Fetișcana asta e o bucățică ce-ți trage afară și creierii atunci când te golește de materia plasmatică. La ea, meseria-i meserie, ca la o harpistă virtuoasă, ale cărei degete se agață simultan de toate coardele instrumentului!” „Pe nepusă masă, tocmai când se părea că fleștenoaga bărbatului a pornit pe cărările gloriei…vax, a urmat o prăbușire în vrie. Adevărată moarte și îngropare, dezastrul e ireversibil. Papacioaca, expertă, mai suzetează oleacă, din probitate și conștiință profesională, deși știe prea bine că asemenea blegite spălătoare de vase nu se mai pot recupera niciodată pentru societate. Chiar și cu vaselină și cu o «limbă de pantofi» nu mai poți vârî nicăieri amărâtul acesta de șiret de ghete.” „ Ei, bietul de tine, băiete: cu zgaiba aia de puță a ta, o să ai parte numai de Waterlo-uri cu femeile, toată viața ta. Ce-o să te faci cu așa o ațișoară!? Orice papacioacă ce o să se dea la tine o să aibă impresia că bea cu paiul…” „Bingo! Gulgutează-i mai departe zarnacadeua. Când o să-mi descleșteze umblătorile, însemnează că a ajuns să i se umfle gușa la vrăbiuță. E cevașilea instinctiv.” „Când intră dracii în ele, vine de-și deschide compasul! Al naturii lucru, ceva, unghiulația asta a cracilor demoazelei și pițipoancelor ce o au cu langurosul și frecangeala.” „Miss Gladys își cunoaște meseria din cap în coadă (a partenerului).” „Nu trebuie să disprețuiești parașutele, ci să le cinstești. Îți închipui că își negociază fermecele, dar în realitate ele împart fericire și uitare. Femeile care se vând și sportivii care se dopează le fac contemporanilor lor daruri inestimabile. E monstruos să-i tratăm ca pe niște paria.” „Bărbatul, excitat total, și-a dat obștescul stupit, scuipat sub-buricos.” „Milostenia păsăricii e una dintre cele mai nobile care există.”. Sălbatic. Azi, în sfârșit, bărbatul meu a devenit sălbatic în dormitor. M-a prins cu amantul!
Milostivenie. 1. „Aflând că învinuitele de curvie mărturisită au fost închise în beciurile Mitropoliei de la Sfântul Gheorghe, unde erau ținute „de mureau de foame, în întuneric, rămânând ca vai de ele, goale”, Doamnei Catrina, soția Mavrocordatului, i se înmuie inima de milă și se hotărî să facă ceva pentru bietele femei lovite de cruntă reforma „moravicească” a lui Vodă. Își luă o interpretă, căci nu se deprinsese prea bine cu limba țării, și coborî, cu voia soțului, în întunecatele beciuri de la Mitropolie. Ceea ce văzu o îngrozi. Nu se poate așa ceva, își zise, după ce zăbovi acolo câteva ceasuri bune, stând de vorbă cu bietele femei. Le-a încurajat cât a putut, „trimițându-le apoi pâine și lumină, ca să nu șadă pe întuneric, și câte un caier – două de in, ca să nu stea degeaba. Dar nu-i de-ajuns, își mai spuse miloasa Doamnă. După ce obținu încuviințarea domnitorului, dădu sfoară prin țară cum că oricare din acele femei nenorocite, închise din vina lor în beciurile Mitropoliei, va fi slobozită dacă se va găsi un suflet bun de bărbat care să le ceară de nevastă. Pretendenți s-au găsit îndată. Mai ales că Doamna Catrina nu a omis să specifice în depeșele trimise înspre toate colțurile Moldovei că fiecare mireasă ieșită din beciurile de la Sfântul Gheorghe va primi, ca zestre, pe seama vistieriei domnești, câte o pungă cu zece galbeni, o vacă cu vițel, cinci oi gata a făta și câte zece găini ouătoare cu cocoșul de trebuință… Așadar, reformele lui Nicolae Mavrocordat s-au soldat cu rezultatele scontate. O vreme, se scrie în cronici, nu a mai fost vorba, cică, de popi bețivi și fustangii și nici de femei învinuite de curvie mărturisită. Câtă vreme anume nu se spune. Cronicarii au tăcut mâlc din acest punct de vedere.” (Grigore Toloacă)
2. Dumnezeu s-a milostivit odată de un om și i-a promis că îi va îndeplini două dorințe. Omul i-a cerut cea mai bună băutură și cea mai bună femeie care a existat pe lume. A căpătat un bax de apă minerală și pe Maica Tereza.
Cuie.”Samuel Wallis, un căpitan de navă ce a petrecut mai mult timp în Tahiti, a relatat că ”femeile sunt, în general, foarte drăguțe, unele adevărate frumuseți, dar complet lipsite de virtute.” Fascinația tahitienilor față de fier a dat naștere unui schimb de facto în care un cui era oferit în schimbul unui rendez-vous sexual cu o localnică. Până la momentul în care Wallis a ridicat ancora, majoritatea marinarilor lui dormeau pe punte, pentru că nu mai existau cuie de care să-și atârne hamacele.” (Christopher Ryan).
Obsesie.”Femeile și bărbații moderni sunt obsedați de domeniul sexual. Acesta e singurul tărâm al aventurii primordiale încă accesibil majorității dintre noi. La fel ca maimuțele într-o grădină zoologică, noi ne cheltuim energiile pe singurul teren de joacă rămas: sexul. În rest, viețile umane sunt destul de întemnițate de pereții, gratiile, lanțurile și porțile zăvorâte ale culturii noastre industriale.” (Edward Abbey).
Real.”Iubirea e un lucru ideal, căsnicia, un lucru real: o confuzie între ce e real și ce e ideal nu rămâne niciodată nepedepsită.” (Goethe).
Franța.O superbă poezie a lui Ioanid Romanescu. Un original poet – azi uitat, ca și mulți alții…Se intitulează ”Sărut mâinile, doamnă! La revedere, domnule”: ”O clipă mâinile ni s-au atins involuntar/– aglomerație de seară, mașinile-s etuve –/puțin suspect și reciproc ne cerem scuze/doar spre oriunde mersul/ne dă afară ca pe niște rufe/– Infern! (spuneți dumneavoastră)/ … (eu nu cunosc tandrețea publică/abia schițez un zâmbet dificil)/v-aș spune: sunteți frumoasă ca Franța la prima republică!/oftați intraductibil – din nou ne privim/din nou prindeți bara cu mâna aceea orange/eu țin cu spatele aglomerația, să respirați/și mă uit ca la Franța adolescentă:/– ”Excusez-moi si je vous dérange!”. Gentleman.Ștrulă : – Ce-ai pățit la ochi, frate? Bulă: – M-am bătut pentru o gagică! – Gentleman de când te știu…Cu cine? – Cu nevastă-mea.