Dacă dragoste nu e (39). Elegia contrastelor

Vis.Sincer? Visez un tânăr care să mă acopere cu mângâieri, dar și un bătrân care să mă acopere cu bani. (”Veselia”, 1931)
Presă.Directorul unei stațiuni balneare, pe când stătea la masă cu un reporter, îi strecoară acestuia, pe sub masă, două hârtii de o mie de lei. Reporterul le bagă în buzunar, dar apoi nu dă nici un articol laudativ la gazetă. Mirat, directorul, în cele din urmă, îl întreabă: – Ai uitat că ți-am dat… – Cele două mii de lei? Crezusem că mi le-ai dat pentru ca să-mi cumperi tăcerea pentru furtișagurile tale, nu ca să te laud… Asta te costă înzecit…” (din presa interbelică)
Elegia contrastelor.”Bun de pus la rană, / Rău de pus la zid, / Numai eu știu taina / Fiecărui rid. / Numai eu dau seamă / Pentru cât am fost / Înțelept de singur, / Fericit de prost. / Am hrănit orgolii / Ucigând iubiri / Și-mi asum sentința / Iernii din priviri / Pentru mulți paiață, / La puțini îndemn – / M-am purtat cu zeii / Și fricos, și demn / M-am târât pe burtă, / Am zburat prin cer, / Fără ca vreodată / Învoiri să cer. / Partea mea cea neagră – / Cu noroiul mort – / Părții mele albe / I-a tot fost suport. / S-au tot rupt din mine / Cei flămânzi de har / Fără să-și asume / Ultimul pahar. / Pe degeaba înger, / Drac plătit din plin -/ Înălțarea-mi este / Singurul declin.” (George Țărnea)
Gâște.”Legenda Capitoliului are un fond de adevăr: gâștele fiind incontestabil niște paznice bune. Oricine are asemenea păsări în curte, știe aceasta. În Italia au dovedit de curând, din nou, vigilența lor – întocmai ca pe vremea Romei antice. O bandă de hoți sărise peste zidul unei mănăstiri de călugărițe și se pregătea să pună mâna pe obiectele din capelă, când gâștele din curte dădură alarma. Ele făcură atâta gălăgie, că deșteptară toată mănăstirea. Hoții, văzând că au fost descoperiți, spălară repede putina.” (”Ilustrațiunea română”, 1923)
Dans.Ea dănțuiește, ea-i goală, ea-i fragedă: un trup / Ce frânge-se din șolduri lasciv; însă figura / E-a uneia al cărei surâs, în floare – gura / I-o schimbă, pe când ochii-i îmbie, nu corup, // Cu genele în tremur și galeși. Dulcea galbă / A sânilor alene cu degetele-i lungi / Și-o mângâie și-un freamăt de aripi roz prelungi / Te-ndeamnă subsuoara să i-o săruți. E albă // Pe pântecu-i de blondă, ce urcă și, din nou, / Coboară,-n timp ce negru-i, arahnean furou / Foșnește-n jurul unui amant ce e și, parcă, // N-ar fi – pe care-n brațe ce unduie în cânt / De țiteră divină, ar vrea să-i strângă, parcă, / Făptura lui de ceață topindu-se în vânt. („Femeia care dansează”, Pierre Louÿs, trad. Șerban Foarță)
”Tradiții”.Hoțul pătrunde în casă. Conform tradiției nipone străvechi, se descalță în vestibul. În timp ce el „operează“, gospodina se întoarce acasă. Zărește pantofii nepoftitului musafir și, tot conform unei tradiții, îi așază în dulapul cu această destinație. Intrând în sufragerie, îl găsește pe făptaș în flagrant delict. Hoțul vrea să fugă, dar nu poate părăsi o casă desculț, își caută, dezorientat, pantofii, răgaz suficient pentru ca stăpâna casei să-i aplice tradiționalul „tratament“ pentru borfași: câteva figuri de judo, tot tradiționale. Apoi cu un calm implacabil, ea cheamă mașina poliției să transporte infractorul la locul „răsplatei“. (S-a întâmplat la Tokio, în 1974 – revista ”Magazin”, 1974).
La bloc.Sună soneria de la intrarea unui apartament: – Cine este? – Vecina de la etajul 3. Tipul din apartament deschide ușa. – Bună ziua, vecină, cu ce te pot ajuta? – Sunt mama lui Andrei, copilul care a spart farul de la mașina dumneavoastră. – Aaaa, copilul cu mingea! – Da, sunt mama lui. Am înțeles că i-ai spus că dacă nu plătește farul, o f..i pe mă-sa! – Știi, vecină… de fapt eu eram un pic nervos, scuze! – Păi… am venit să-ți spun că nu plătesc!
Darwin?Un medic îi explică unui prieten legile eredității. – Nu cred în ele, sunt simple povești, a sărit amicul. O cunoști pe soția mea? – Desigur. – Ei bine… mama ei era mută din naștere!
Purgatoriu.”Fiecare-ajungea cu singurătatea lui. / Devenise sufocant… / Nu puteai dezlipi un soț de-un amant, / Nu strecurai între-o amantă și-o soție măcar un ac sau un cui… / Se confundau unii cu alții, se enervau, / Singurătățile li se turteau / Nu mai știau cine cu cine face dragoste, / Era o pacoste / Să-i deosebești. / Și cum, Doamne iartă-mă, să te ferești, / Când musai, obligatoriu, / În CV trebuia să-ți treci talia, fesele, bacul și purgatoriul! / Și neapărat! Dormitorul / Plin de miresmele strict interzise / Din zilele-acelea… proscrise / Ca un orologiu, / De fapt un elogiu / Adus ploilor torențiale și roșii din vise…” (Emil Brumaru)
Echitate.Soțul se întoarce pe neașteptate acasă. În baie, descoperă un bărbat și îl ia la bătaie. Soția explică: – Dragule, s-a stricat țeava de apă, iar el e instalatorul. În loc să-l plătești, tu vrei să-l bați!? Omul, credul, îi dă acestuia 50 de lei și dă să intre în bucătărie. Pe hol, prin ușa întredeschisă a debaralei, vede alt bărbat. Scena se repetă și intervine din nou soția, prezentându-l pe intrus ca fiind electricianul. Soțul se scuză și îi plătește și acestuia. În acest timp, de pe balcon intră un al treilea bărbat, care auzise toată povestea, strigând în gura mare: – Băi, dă-mi și mie 50 de lei, că și eu am făcut sex cu ea!”
Inedite.În grupajul ce urmează am transcris din „Colecția de coleoptere“ de Topârceanu, epigrame mai puțin cunoscute. ”Unui elev de liceu” – ”Citind «Scrisori fără adresă» / Ajungi om mare, nu zic ba / Dar cu condiția expresă: / Să mai citești și altceva!”; ”Domnișoarei S. Gh.” – ”Ascultă-mi sfatul, Domnișoară, / În orice seară când te culci. / Să iei câte-o migdal-amară / Să-ți fie visurile dulci.”; ”Altei domnișoare” – ”Ce poți să-i spui unei dudui / mărunte ca un colibri, / Când cere un autograf. / Prin poștă sau prin telegraf? / – Ce poți să-i spui decât: mersi!”; ”Alteia, mai mici” – ”Îmi pare foarte rău… dar cartea mea / Nu e cu «poze» – ca pentru mata.”; ”Lui Păstorel” – ”În literatură / Când vorbești de burtă / Eu sunt prăjituri, / Păstorel e turtă.”; ”Aceluiași Păstorel” – ”Când e mahmur / Nu comite nici o crimă: / Face câte-un calambur / Și se scarpină la… rimă.” (Augustin Z.N. Pop)
Sex fără dragoste.”Oare cum fac ei asta, cei care fac dragoste fără dragoste? / Frumoși ca niște dansatori, alunecând unul peste celălalt ca patinatorii pe gheață, / cu degetele înfipte în trupul celuilalt, / cu fețele roșii ca fleica, roșii ca vinul, / uzi ca niște nou-născuți ale căror mame nu au de gând să-i păstreze. / Cum ajung ei oare, că juisează / juisează oh, Doamne, juisează la liman / – fără să-l iubească pe cel ce-a juisat cu ei, / pe când lumina se ridica încet ca aburul din pielea lor împreunată? / Aceștia sunt adevărații credincioși, puriștii, profesioniștii, / cei care nu vor accepta un fals Mesia, / care nu vor iubi preotul în loc să-l iubească pe Dumnezeu. / Ei nu confundă amantul cu propria lor plăcere, / ei sunt ca alergătorii de performanță: / știu că sunt singuri, / că suprafața drumului, frigul, vântul, pantofii mai mult sau mai puțin pe măsură, / starea lor cardio-vasculară sunt simpli factori, / ca și partenerul din pat, / și nu adevărul, care este acel singur corp, / singur în univers, / încercând să-și bată propriul record.” (Sharon Olds – traducerea din engleza americană: Iris Dan)