Dacă dragoste nu e… (36) Imixtiune

Imixtiune.Un parlamentar – nu zic partidul, că nu-i relevant! – merge la tribunal pentru a-și rezolva o problemă. Intră în biroul judecătoarei, tânără și drăguță (pe care o știa el… de ”undeva, cândva”…). Îi propune, discret… o partidă de sex. – Chiar aici, în birou, domn senator, întreabă ea, surprinsă, dar și cumva… încântată!? – Da, aici și acum, că-s grăbit… sunt șef de comisie și am ședință îndată… Cad de acord (că și judecătoarea avea, poate, un interes…). Grefiera se uită, însă, prin gaura cheii și-și zice: – Iată, clar… imixtiunea politicului în justiție! P.S. Iată înțelepciunea populară în acțiune… Rezon!
Clipă.”Frumoasă clipă, însoțește-mă iar. / Tinerețe, vorbește-mi / în acest ceas al abisurilor. / Frumoasă amintire, așteaptă o clipă. / Ceas de lumină neagră în vene / Și țipetele mute ale oglinzilor. / Prăpăstiile-nșelătoare ale setei. / Și din pulberea cea mai risipită și oarbă / Vârsta cea frumoasă promite: / Cu blândețea primilor pași, când / Soarele va fi atins / Teritoriul nopții / Și în prospețime-i topit fiece abur / Întorcându-se mai palid spre cer / Un corp fericit îți va dezvălui.” (Giuseppe Ungaretti poet, eseist, critic literar, traducător și jurnalist italian, n. în 1888, în Alexandria, Egipt, cu o perioadă de rezidență în Franța – d. în 1970 la Milano” – în românește de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci)
Nedreptate(strigătoare la… Cer!). Trei cuvioase călugărițe sunt luate la ocazie, spre mănăstirea lor, de o amabilă, elegantă domnișoară blondă. Pe drum, una dintre ele o întreabă de unde are o vestimentație așa de elegantă, mașină de lux… parfum etc. – Fetelor (mă rog, termenul e ușor exagerat, cum veți vedea mai jos)… apăi eu mă culc cu episcopul vostru… cam o dată pe săptămână… ori, na… cum mă cheamă el. La care una dintre pasagere: – Să-l ia naiba! Nouă ne zice doar: bogdaproste, fetelor! Ați fost un trio minunat!
Elegie.”Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară / Păsările stau în colivii închise iarna / Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare / Sau pământul cum iubește ploaia deasă și roditoare / Te aștept în fiece seară la fereastră deșirând mărgelele / Așezând cărțile, recitându-mi versurile / Și mă bucur când în curte latră câinii latră câinii / Și când vii să stai la mine până mâine până mâine / Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă.” (Tristan Tzara, ”Elegie”)
Epigramă.”Cât de urât te porți și de stupid, / De parcă zece ani i-ai fi trăit în vid, / Femeie, plantă-ncet cățărătoare / Pe zidu-n care sufletul meu moare / De sclifoseala ta spoită cu-ngâmfare, / Și se topește cărămidă-n cărămidă / De-atâta vânzoleală de aspidă…” (Emil Brumaru)
Femei.”Femei cu masca roasă de fard, cu gesturi grave, / Rostogolindu-și ochii în cearcăne de K’hol / Ne-n văluie-n tristețea privirii lor bolnave / Și turbure de-albastrul vaporilor de-alcool. // Sub roșul de pe buze, satanica lor gură / Înfățișează-o rană de sânge revărsat, / Iar zâmbetul lor straniu desvăluie-o dantură / Ușor îngălbenită de-un galben pal și mat. // În buclele lor puse și grele de senzații, / Bijuterii bizare sclipesc amețitor, / Și-mprăștie prin sală mănunchiuri de-aclamații / Scânteietoare-n plinul luminii lămpilor. // Semețe, mohorâte ca și sterilitatea, / Urmate de vaporii narcoticului spleen, / Își caută plăcerea și pofta-n răutatea / Cu care distilează prin dragoste venin; / Iar noi, tăcuți, ne-ntoarcem spre ele fața suptă / Cu gândul să prefacem, la sânii lor aprinși, / Iubirea-ntr-o povară și pofta într-o luptă / Prin care-nvingătorii dispar cu cei învinși; // Și-n vreme ce dorința spre dânsele ne poartă, / Chemăm din gol femeia cea visată și, livizi, / Parodiem sinistru iubirea noastră moartă / Și vremurile-n care credeam în ea – stupizi! (Nicolae Davidescu (1888-1954) – Tuturor, din volumul „Orașul furnicar”, Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica)
Filme(ca substitut popular, mincinos, al realității). Filmele romantice/romanțioase distrug relații de cuplu, pentru că femeile cred că asemenea relații de amor etern se pot întâmpla în realitate. În aceeași situație sunt bărbații amatori, privitori de filme porno.
Înger.”Mi-ai luat iubitele, pe rând, / Îngere bun, îngere blând, / Și-acuma vrei să-mi iei și viața / Pân’ ți se rupe ție ața! / Crezi c-o să poți vreodată să mă-mpaci / Cât timp femeile ți-or strânge între craci / Ca într-o menghină și ca-ntr-un clește, / Trupul pufos cu ochi holbați de pește? / Degeaba ai și-aripi și-aureolă, / Nimic sufletul meu nu-l mai domolă / Ci o să dau cu tine de pământ / Ca să-nțelegi c-aici numai eu cânt!” (Emil Brumaru)
Nina(Cassian). O splendidă poezie de dragoste, din vremurile în care Nina mai scria poezii ”adevărate”: ”Dragostea mea, / ancoră grea, / ține-mă strâns; / toate mă dor: / gura – de dor, / ochii – de plâns. / Vântul căzu – / poate că nu, / dar s-a făcut / liniște-n cer, / fără puteri, / ca la-nceput. // Nu mai visez / pași pe zăpezi, / urme de vulpi; / nu mai sunt flori, / sufletul lor / doarme în bulbi. // Singurătăți… / Nu mi te-arăți, /nu-mi trimiți vești. // Cât fără rost. / Oare ai fost? / Oare mai ești?” (Nina Cassian)
Frison. Van s-a cutremurat din nou de râs atunci când o găsit și a scos pentru Ada cea cu fire de entomolog acest fragment dintr-un tratat demn de toată încrederea intitulat „Istorie a obiceiurilor de împerechere”. Iată-l: „Câteva dintre primejdiile și ridicolul asociate poziției misionarului – poziție adoptată de intelectualitatea noastră puritană ca să se împerecheze – poziție privită pe drept cuvânt ca fiind de batjocură de alogenii considerați primitivi, dar sănătoși la cap, din Insulele Begouri, sunt indicate de un orientalist francez de primă mână (aici lipsește o notă de subsol de mare întindere), care relatează despre obiceiurile de împerechere ale fluturelui „Serromya amorata Popart”. Împreunarea se desfășoară cu cele două fețe ventrale lipite strâns una de alta, gurile partenerilor atingându-se. Atunci când și ultimul frison (în text, chiar așa, „frisson”) al legăturii s-a stins, femela soarbe conținutul masculului chiar prin gura acestuia, anterior plină de pasiune. (Vladimir Nabokov, „Ada sau ardoarea”)
Țăran. „Când va dispărea ultimul țăran din lume; la toate popoarele, vreau să spun; va dispărea și ultimul din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine. Țăranul este omul absolut. Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea acum e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.” (Petre Țuțea)
Cʼestla vie!Sâmbătă dimineața m-am strecurat ușor din așternut, mi-am făcut pachetul și am coborât pe tăcute în garaj. Am legat barca la cârlig și am început să dau cu spatele. Abia când am ieșit cu totul din garaj am realizat că ploua cu găleata și vântul bătea cu 100 km/h. Am deschis radioul și am aflat că vremea avea să fie la fel toată ziua. Am tras înapoi în garaj și, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor. M-am strecurat la loc lângă nevastă-mea și i-am șoptit: „E o vreme groaznică afară.” Pe jumătate încă adormită, ea a răspuns: „Îți poți imagina că prostul de bărbatu-meu s-a dus la pescuit pe așa o vreme?”… Și atunci a început cearta!