Da’ Reghekamf ce are?



Am intrat în săptămâna debutului nostru în preliminariile Campionatului European, ediția din 2012. Evoluțiile echipelor noastre în Europa League explică, fără a mai fi nevoie de alte comentarii, numărul mic de jucători de la „intern” convocați de Răzvan Lucescu pentru cele două meciuri care, conform variantei optimiste, ar trebui să ne asigure un start lansat, cele 6 puncte virtuale urmând să ne proțăpească direct pe locul 1. Pe care, evident, n-avem de gând să-l mai părăsim până la sfârșit. Asta-i obișnuita variantă de dinaintea startului. Curând însă ne vom reorienta către locul 2, calificant și el, pentru ca mai spre final să intrăm la calcule: dacă ăia pierd acasă, ăilalți scot maximum un egal, iar noi batem la măcar 7 goluri diferență, ce mai: suntem calificați! Restul e doar arbitraj ostil, ghinion nemaipomenit și, desigur, ușoare neatenții în defensivă. Dacă vi se pare un scenariu apocaliptic sau măcar pesimist, rog puneți-vă la lucru memoria și scormoniți acolo în zona „preliminarii”. Veți vedea că e mai degrabă lucid și obiectiv decât pesimist.
Câteva nedumeriri: dacă tot e nevoie de 3 portari în lot, cu ce treabă p-acilea domnu’ Pisică? Ăl’ care în meciurile de pregătire al Romei a reușit așa niște evoluții încât a făcut din Babicu’, prin comparație, un clasic al buturilor, un Iker Casillas. Ălea 3 bucăți luate de Pisică săptămâna trecută l-au trimis din nou în tribună. De unde, până la titularizarea în Națională nu mai e decât un pas, nu-i așa. Răzvane? Vorba-i: dar dacă albanejii trag un singur șut pe poartă, are cine să le dea două, de la noi, încât să rămânem în grafic!? Are, ar răspunde Răzvan: „Guriță”! Ajunși aici, ne teleportăm direct în 1978, anul de grație al Argentinei, câștigătoare a Cupei Mondiale desfășurate chiar la ea acasă. Căpitan era Daniel Pasarella, care în acel an nu juca la nici un club, ci doar la echipa națională!! Iată că, la 32 de ani distanță, istoria se repetă, cu „Guriță” în rolul principal. Ai zice că-i vreun Messi, dacă nu chiar Mesia! Numai că, oricât de mult mi-aș forța memoria, din jocurile lui „Guriță” la Națională nu-mi vin în minte decât alea în care ne băteau toți neisprăviții, ba cu 3, ba cu 5, la 0 sau la 1, cu contribuția decisivă a mult mai tânărului (pe atunci) „Guriță”. Dar și a panaramei celeilalte, de pe partea opusă, Reghekamf. Apropo: cheamă-l, bă, Răzvane, și p-ăsta, că doar n-o fi mai prost!