Da, mai sunt și alte fete

Am urmărit-o, atât cât am putut, adică în optimi și sferturi de finală integral, apoi în rezumatul finalei, pe extraordinara Elizabeta Samara în formidabilul ei parcurs către titlul european la tenis de masă. În finală, a bătut-o cu 4 – 3, revenind de la 2 – 3, pe o „olandeză”. Ghilimelele vin de la faptul că pe dumneaei o cheamă Jie Li. Un nume tipic olandez, așa-i!? Ca să înțelegem exact ce înseamnă această bătălie pe care europenii în general, nu doar Samara, o poartă peste fileul întins peste masă împotriva unei întregi armate de invadatori cu ochii oblici, porecliți ba olandezi, ba nemți ori italieni, am să recurg la o comparație: este ca și cum toate echipele de rugby prezente la Campionatul Mondial ar fi alcătuite din câte 14 neo-zeelandezi, cel de-al 15-lea component al echipei fiind, să zicem, italian sau argentinian, iar echipa să se numească, desigur, Italia sau Argentina. Dificultatea pentru europeni în disputele cu asiaticii în general, iar cu chinezii în special, constă în priză diferită la paletă, asiaticii folosind-o pe cea numită „toc”, ceea ce înseamnă că ei o țin așa cum ținem noi tocul/stiloul/pixul. De aici, niște efecte pe care europenii pur și simplu nu le pot contracara. Atunci când reușesc totuși, pățesc că Samara: câștiga câte un titlu la care ipotetic n-aveau nici o șansă! Dincolo de dificultățile tehnice, pentru a realiza asemenea performanță este nevoie de o concentrare cu totul excepțională, dublată de voința de fier și mai ales de convingerea că da, se poate! Toate acestea ni le-a demonstrat Elizabeta Samara cu vârf și îndesat duminică, adică în ziua în care Simona Halep mai ieșea încă o dată bătută, accidentată sau cum o fi fost, băgându-și însă în buzunar încă 315.000 de euro, bani pe care Elizabeta Samara probabil nici în 14 vieți nu i-ar putea câștiga, cu toate titlurile ei. Vă las să meditați la chestia asta.

Recomandări

Gheorghe Șoldan și președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, au discutat despre posibilitatea atragerii mai multor investiții germane în județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit miercuri cu președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer