Alaltăieri, la orele dimineții, începusem deja să visez la o victorie în Turcia, fie ea și cu 1-1! Ideea e că un egal acolo ar face cât o victorie. Mă gândeam însă de-a dreptul la un scor favorabil (1-2 mi se părea cel mai plauzibil) bazându-mă pe forma bună a lui Torje și a lui Stancu, pe revenirea lui Mutu și pe inspirația lui Marica. Mi-a trecut însă predispoziția euforică la o zi distanță, adică ieri, când încă de pe pagina 1 Gazeta Sporturilor anunță că în formula de start preconizată de Pițurcă este anunțat… Cociș!!! Prima întrebare, cred eu, pe deplin normală și justificată care-ți vine în minte la aflarea chestiei ăsteia e: „Da’ ăsta mai trăiește!?!”. Iar continuarea logică ar fi: dar mai joacă pe undeva? Și încă: dar a jucat vreodată!? Că la Națională, de câte ori l-am văzut, n-a jucat nimic. Absolut nimic. Părea adus acolo doar ca să-l facă să pară genial pe un neisprăvit ca Codrea. Sau Rădoi. Asta ca să nu mai vorbim de Florescu, cu care zău dacă îmi aduc aminte dacă numitul Cociș a făcut vreodată pereche la mijlocul prea răbdător al gazonului. Apropo: cum de lipsește chiar Florescu? S-a retras? N-o fi oare titular acolo, la echipele din Liga a IV-a finlandeză sau malgașă? Oricum, avem de ce să ne temem: lipsa lui Florescu e pe deplin compensată de prezența lui Cociș. A cărui prezență în lot, inexplicabilă pentru omul obișnuit, normal, este analizată pe larg în pagina a 3-a a amintitului ziar de ieri, pe baza tacticii preconizate de Pițurcă (dacă putem numi asta tactică): să pârjolească gazonul, factorul-cheie fiind tocmai numitul Cociș, cu rol de al doilea „închizător”. Între altele, nu m-am lămurit care-i primul, dar asta-i altă poveste. Iar acum vine și explicația îngrijorării mele: așa cum am mai spus, un 1-1 ar fi un rezultat foarte bun. Dar ca să-l obții, nu poți juca la 0-0. Adică să intri (a câta oară, Pițurcă!?) chitit doar pe distrugerea jocului ălorlalți. Să-ți asumi (a câta oară, Pițurcă!?) rolul de victimă care, cu mult noroc, să-l păcălească pe călău. Așa a reușit România să joace cel mai urât fotbal văzut vreodată la un turneu final, în 2008, în Elveția. Fiți atenți: dacă-l vedeți în echipa de start pe Cociș, luați-vă gândul de la două chestii: și de la victorie, și de la egal. Când joci de la 0-0, o iei.