„Dacă vom avea un referendum, voi vota pentru unirea cu România”, a declarat într-un podcast britanic Maia Sandu, stârnind, cum spunea poetul, „lung prilej de vorbe și ipoteze”. Din care n-aveau cum să lipsească presa basarabeană, evident și cea românească, repede amendate prin reacțiile ofuscate ale MAE rus și ale inamicilor Maiei din spectrul politic basarabean („afirmațiile Maiei Sandu despre votul pentru lichidarea Republicii Moldova și absorbția de către România reprezintă un act de trădare de stat și o încălcare a suveranității și a Constituției” – zicere a Partidului Socialiștilor din Moldova). În „Ziarul de gardă” nr.1031, săptămânalul de la Chișinău, de regulă bine informat și cu opinii cumpănit așezate în pagină, pune un titlu direct și brutal : „Are dreptul Maia Sandu să voteze pentru Unire?” Și continuă: „Până în 1940, Basarabia era România, oamenii vorbeau românește, găteau bucate românești, purtau nume românești, satele, la fel, purtau nume românești. Asta era identitatea majorității oamenilor din această zonă (…). Nu i-a întrebat nimeni. Nu a fost un referendum. Nu a fost o decizie sau o alegere a băștinașilor. A fost un pact secret între autoritățile sovietice și cele germane, acest teritoriu fiind pur și simplu ocupat. Într-o zi, au intrat trupele sovietice cu tancurile și au ocupat Basarabia, proclamând-o parte a URSS (…) Nici un alt popor băștinaș din acest teritoriu nu a fost supus unui asemenea proces profund de deznaționalizare: i-a fost interzisă limba nativă, i s-a impus altă grafie și limbă create la Moscova, i-au fost rusificate numele, i-au fost interziși scriitorii, erau crunt pedepsiți cei care manifestau interes pentru patria lor, România. Fără referendum, cu forța.” Și urmează întrebarea conjunctă celei evocate în titlu: „Este referendumul singura cale de a realiza unirea?” Autoarea articolului, Alina Radu, consideră că nu și propune raportarea la alte momente istorice mai mult sau mai puțin similare: „Cele două Germanii (separate în aceiași ani ’40 ai secolului trecut) s-au reunit imediat după căderea URSS, în 1990, fără referendum și fără să se aștepte ca Rusia să pornească tunurile dezinformării. Procedura s-a numit REUNIFICAREA Germaniei. În cazul României și al Basarabiei/Republicii Moldova, s-ar numi corect REUNIREA” (și să nu uităm că rusul Gorbaciov a acceptat-o).
Altfel, totu-i cum nu se poate mai adevărat, numai că tot ceea ce-i corect și logic are nevoie, pentru a prinde realmente viață, și de un suport legic, că nu vine din cer, ca-n basme, călărețul pe cal alb să-mpartă poporănilor dreptate și să întroneze pașnic adevărul adevărat. Ca să nu mai vorbim despre esențialul pare-se ignorat: reunificarea Germaniei a avut susținerea unor foarte potente personalități din eșichierul politic european, și, mai ales, al marii majorități a populației din ambele țări, ceea ce, din păcate (vreau să cred că încă) nu se poate spune și-n cazul România/Basarabia.
Oricum, perspectiva prezumtivei Uniri este infinit mai complicată, drept pentru care, în cotidianul Ziarul de Iași, Raul Ștefăniță aliniază zece motive ale unei „radiografii crude”, pornind de la textul Maiei Sandu (pe care o consideră pe bună dreptate „cel mai bun politician pe care l-a generat Republica Moldova în toată perioada post-sovietică”): „Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară mică precum Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană, și evident să reziste Rusiei.”
Iată, în rezumat, câteva dintre motivele „radiografiei crude” propuse de R. Ștefăniță, doctor în istorie:
- spre deosebire de statele baltice la fel de mici, Chișinăul nu-i nici în NATO, nici în UE
- Transnistria rămâne un cap de pod rusesc repede incendiabil, pe care Chișinăul nu are capacitatea militară să-l elimine
- în Constituție stăruie nonsensuri existente doar pe hârtie de genul neutralitatea Republicii Moldova, ori nepermiterea dislocării de trupe militare străine pe teritoriul său
- aderarea la UE poate fi considerată iluzie, câtă vreme o poate împiedica lesne votul unor state precum Ungaria sau Slovacia
- spre deosebire de trecut, în momentul de față Kremlinul își poate permite aproape orice și va râde de sancțiunile internaționale și de convențiile diplomatice „răsuflate”
- opoziția rusofilă este foarte puternică în Basarabia, unde diaspora nu votează la alegerile locale, acolo unde se află „nucleul Rusiei, în inima ruralului”
- Maia Sandu mai are relativ puțin din acest al doilea mandat, nu mai poate candida la al treilea, și nu se vede „un lider de același calibru, sau măcar compatibil, în viitor”.
Așa că unirea devine nu doar simplu gest politic, ci o unică șansă – care se poate închide oricând. Drept pentru care aș răspunde răspicat la întrebarea din gazeta basarabeană evocată în deschiderea acestei tablete („Are dreptul Maia Sandu să voteze pentru unire?”): da, nici o îndoială, îl are! Cât îl mai are.
