Cuviosul Paisie Arhimandritul, al doilea egumen al Mănăstirii Putna († 1502)

Acest arhimandrit, numit „Paisie cel Scurt”, a fost al doilea egumen al Mănăstirii Putna. El își avea metania tot la Mănăstirea Neamț. Apoi, venind la ctitoria lui Ștefan cel Mare în anul 1470, odată cu egumenul Ioasaf, după moartea acestuia a fost ales de sobor părinte duhovnicesc în locul său. Și a povățuit Mănăstirea Putna cu multă înțelepciune timp de 26 de ani, începând din vara anului 1476.
Egumenul Paisie a continuat întru toate și a desăvârșit opera duhovnicească a înaintașului său. Sub egumenia lui s-a menținut în obște aceeași înaltă trăire evanghelică în Hristos, în dragoste și ascultare. De asemenea, s-au dezvoltat aici, în chip deosebit, școlile de caligrafi, de grămătici și de muzică bisericească, făcând din Mănăstirea Putna una dintre cele mai vestite lăcașuri mănăstirești de laudă lui Dumnezeu și de cultură teologică din Moldova, alături de Neamț, Bistrița și Moldovița. Aici se copiau și se împodobeau, de mâna smeriților călugări, numeroase cărți de slujbă și de învățătură patristică, cum a fost Tetraevanghelul scris de ieromonahul Nicodim (1473), Tetraevanghelul scris de monahul Paladie (1489), Mineiele copiate „cu mâna păcătosului Casian” monahul (1467), Scara Sfântului Ioan Scărarul, de monahul Vasile (1471-1472), Predicile Sfântului Ioan Gură de Aur, scrise de monahul Chiriac (1470) și multe altele care s-au pierdut și înstrăinat.
Aici a cântat și a compus marele protopsalt Eustatie monahul acele frumoase manuscrise de muzică psaltică, sub îndrumarea egumenului Paisie. În școala de grămătici, care funcționa aici, s-au scris de călugări, la porunca lui Ștefan cel Mare, Cronica și Analele Putnene. Tot în această școală învățau, de la dascălii mănăstirii, candidații de preoți din toate satele Moldovei de Nord, deprinzând, pe lângă cunoștințele teologice și cântarea bisericească, și o aleasă formare duhovnicească necesară unor buni păstori de suflete.
Această intensă lucrare duhovnicească și culturală de la Putna se desfășura sub povățuirea și supravegherea permanentă a cuviosului egumen Paisie, ajutat de duhovnicii, dascălii și toți călugării din obștea sa. Sub egumenia lui, Mănăstirea Putna a trăit epoca cea mai luminoasă și mai rodnică din toată istoria ei. Acum se aflau la Putna, pe lângă dascăli de teologie, caligrafi și protopsalți, și renumiți duhovnici, care învățau poporul dreapta credință și frica de Dumnezeu. La duhovnicii Mănăstirii Putna se spovedeau atât episcopii, preoții și credincioșii de la sate, cât și dregătorii din Sfatul Țării și însuși marele domn Ștefan „cel Bun și Sfânt”. Negreșit, arhimandritul Paisie, egumenul Putnei, i-a fost multă vreme duhovnic și sfetnic de taină, alături de Cuviosul Daniil Sihastrul de la Voroneț. Pe lângă acestea, slujbele de la Putna, cu sobor de zeci de preoți și cu neîntrecuți protopsalți, unde asistau adesea domnul țării cu sfetnicii săi, făceau din această mănăstire un mic Bizanț în Moldova de Nord.
Cuviosul Paisie, egumenul, s-a dovedit și un vrednic înnoitor al ctitoriei lui Ștefan cel Mare. Că, arzând mănăstirea „de istov”, în anul 1484, arhimandritul Paisie, ajutat de însuși domnul Moldovei, a reînnoit acoperișul bisericii, a zidit noi chilii și a adăugat și alte îmbunătățiri, devenind astfel un adevărat ctitor al acestui sfânt lăcaș.
După o neobosită jertfă și nevoință duhovnicească, timp de peste 26 de ani, Cuviosul Paisie, Arhimandritul și egumenul Mănăstirii Putna, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 15 februarie 1502, lăsând în urmă o obște numeroasă de călugări cu o rânduială monahală dintre cele mai înfloritoare.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 137-138)