CUVINTE POTRIVITE?

Plină țara de concursuri, festivaluri, serbări, congrese, promoții, lansări, zile festive, aniversări, omagieri – toată lumea râde, cântă și dansează (obligatoriu, la final, foc de artificii). Te-ntrebi când se mai și muncește (pardon: de fapt, în România nu se muncește, ci „se desfășoară activitatea”; să lucre proștii, noi „ne desfășurăm”). Nu-i săptămână fără concurs de poezie, dans, frumusețe, confecționat sperietori de ciori (sâmbăta trecută, la Iași), pescuit, teatru, desene pe asfalt, planorism, proză, hei-rupism, liberschimbism, donjuanism, jemanfișism… se-ntrec sanitarii, pompierii, bucătarii, salvamontiștii, pădurarii, polițiștii, păpușarii, olimpicii, cineaștii, marinarii, văcarii, acvariștii, pupin… mă rog, în final, toate parangheliile astea scumpe vor fi având și-un scop (ca să nu zic de-a dreptul efect) instructiv-educativ. O singură zonă este constant ocolită: aceea în care se corcește și se ofilește biata limbă română. N-am auzit despre vreun concurs cu tema „Să vorbim corect românește”, de vreun congres al gardienilor limbii, de-o festivitate închinată verbului strămoșesc. Basarabenii au o zi a limbii române; noi, nu. Lăsată de izbeliște, româna a intrat într-un lent și de neoprit proces de degradare. La care-și aduc din plin contribuția lucrătorii din domeniul audio-vizualului. Orice-ar învăța elevul la școală, când aude la radio și TV pronunțându-se aferat „șaptisprezece”, așa rostește și el. Gândirea logică (șapte-spre-zece, nici un i pe nicăieri!) este anulată de autoritatea modelului absolut. Redactorul, prezentatorul, moderatorul, până și comentatorul sportiv, au statut – fie că-s conștienți de asta, fie că nu – de educatori și formatori ai vorbirii nației. Și tocmai ei siluiesc limba ceas de ceas! Mai întâi, cum am mai scris, au mutat complet incorect accentul pe o penultimă silabă inexistentă a numelor proprii: Grădináru (cu accent pe a) a devenit Grădinaríu (cu accent pe i). De ce? Numai din prostie, iertați-mi vorba prea grea. Și, uneori, din interes. La Radio București auziți mereu despre un anume Gágiu (cu accent pe a). Evident, îl cheamă Gagíu (cu accent pe i) – ceea ce ar putea fi un soi de masculin al argoticului „gagică”. E-o modificare oarecum scuzabilă, motivele ținând de pudoare. Cam așa au procedat și strămoșii mei bucovineni: îi cheamă, acum, „Pindelea”, dar, pe la 1700, se numeau de-a dreptul indecent, cu z în loc de d. Iar satul (cu… ești la urmă) le purta numele! În celelalte cazuri, adică aproape în totalitate, mutarea accentului (Păduraríu în loc de Păduráru, ptiu, ce tâmpenie!) declanșată, cândva, de amicul Țopescu (într-o transmisie, a pronunțat Rotaríu în loc de Rotáriu, și bulgărele a luat-o la vale!) s-a-ntins ca râia. Acum, altă prostie gogonată: „ca și”. Face carieră în Parlament, l-am auzit și pe primul ministru, și pe un academician (e drept dinspre științele exacte) – ba, culmea, și pe un popă băgând „și” lumești în cetirea cărților sfinte: „fiica lui Faraon l-a crescut ca și pe copilul ei”. Am căutat textul biblic („Faptele Apostolilor” 7-20): aflați că acolo nu-i nici un și, a apărut doar pentru că, vorba Chiriței, „unii moda imitează”. Cât o fi de sacră slova Bibliei, dacă la TV se spune „lucrează ca și brutar”, înseamnă că asta-i regula, hai să „îmbunătățim” slova sfântă, plombând-o cu și de modă nouă! Iar incorectitudinile intră în uz și, după ce trec printr-un stadiu incert de tolerare, devin, până la urmă, normă. Așa c-ar trebui stârpite de mici, la fel ca locomotiva, când încă-i samovar. Cine s-o facă? Audiovizualul o fi având niscaiva bune intenții, dar dacă carte destulă nu e, nimic nu e. Poate de-ar trece Pruteanu la P.D. (50% în anumite sondaje!) nu l-ar mai lua nimeni peste picior și s-ar auzi un glas autorizat…