1. Taina Cununiei
Cununia sau Nunta este una din cele șapte Sfinte Taine, anume aceea în care unirea conjugală se consfințește, se binecuvintează și devine Taina, căci „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică „(Efeseni 5,32). Întrucât Taina este o lucrare sfântă în care, printr-un semn vizibil, este împărtășit credincioșilor harul nevăzut al lui Dumnezeu, este de folos să înțelegem conținutul acestei slujbe care ridică unirea dintre un bărbat și o femeie la rangul de Sfântă Taină.
Mult prea des căsătoria este privită în aspectul ei exterior, funcțional, ca o instituție naturală sau socială și terestră. Biserica însă, instituind Cununia ca Taina, mărturisește că mirii primesc prin slujba cununiei harul unității, harul dumnezeiesc care îi unește pe cei doi, pentru a se împlini unul prin celălalt și împreună, unul prin celălalt, să împlinească scopul vieții pământești: „să vă faceți părtași dumnezeieștii firi” (II Petru 1,4). Viața prozaică de zi cu zi acoperă de multe ori caracterul tainic al căsătoriei, această unitate a două persoane, prin care unul se revelează celuilalt și, prin această revelare reciprocă în iubire, fiecare devine capabil de a primi revelarea lucrării și prezenței lui Dumnezeu, revelarea persoanei sale și a celei iubite în adâncimea iubirii și ocrotirii lui Dumnezeu.
Viața pământească este locul și timpul în care fiecare om descoperă drumul spre viața veșnică, devine capabil de a se împărtăși de veșnicia iubirii lui Dumnezeu sau, dimpotrivă, se închide în propriul egoism și, nedescoperind iubirea, se face părtaș morții veșnice.
Cununia este totodată Taina celor doi tineri care își unesc viețile, pentru a se desăvârși unul prin celălalt, a deveni o singură ființă, rămânând totuși două persoane, după chipul Sfintei Treimi: Dumnezeu este Unul în ființă și întreit în persoane -Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – Unul și Trei deopotrivă, în același chip cei doi soți devin o singură ființă, fiind două persoane. Iubirea dintre soți, care este o părtășie la iubirea lui Dumnezeu, este cea care realizează unitatea dintre cele două persoane într-o singură ființă. Iubirea umană este transfigurată din ordinea trupescului în cea a duhului, este curățită de întinăciunea păcatului și este restaurată în harul dumnezeiesc, este sfințită, pentru a putea fi înduhovnicită și părtașă la iubirea curată a lui Dumnezeu. Momentul central al slujbei este încununarea mirilor, când se cere de la Dumnezeu pentru miri să îi încununeze „cu slava și cu cinste”, atribute ale Duhului Sfânt. De aceea, o legătură dintre bărbat și femeie nesfințită prin Taina Cununiei este păcat, pentru că iubirea este necurățită de patimi, rămâne trupească și nedemna de a fi părtașă la sfințenia iubirii lui Dumnezeu.
Sfântul Maslu
Sfânta Taină a Maslului este lucrarea prin care o per¬soană, prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, primește harul tămăduirii, al mângâierii, al întăririi în purtarea cu vredni¬cie a încercării ce a venit asupra sa și al iertării de păcate.
Sfântul Iacob vorbește despre Sfântul Maslu, zicând: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-1 cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate i se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15).
Sfântul Maslu a fost instituit de Mântuitorul, practicat de Sfinții Apostoli și de Biserică prin slujitorii ei sfințiți.
Sfântul Maslu se săvârșește fie la Biserică, fie la casa bolnavului. În ceea ce privește timpul, se face oricând este nevoie. Se obișnuiește însă să se facă Sfântul Maslu în zilele de luni, miercuri și vineri și în timpul posturilor de peste an. După rânduiala Sfintei Biserici, Sfântul Maslu se săvârșește de șapte preoți, după numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt, despre care vorbește proorocul Isaia (cap. 11,2-3). La nevoie, Sfântul Maslu poate fi săvârșit și de mai puțini preoși, până la cel puțin doi.
Când Maslul se face la casa bolnavului, atunci acesta trebuie să fie spovedit și împărtășit.
Untdelemnul sfințit la Sfântul Maslu, cu care este uns bolnavul, este simbol al îndurării divine și totodată medica¬ment, mijloc de însănătoșire, având o întrebuințare foarte veche, amintită și în Sfânta Scriptura (Luca 10,34; Marcu 6,13). Acest untdelemn se poate pune în candelă să ardă, poate fi folosit la miruit sau se poate amesteca cu făina de la Maslu și să se facă pâinișoare din care se dă bolnavului să mănânce.
Efectele Tainei Sfântului Maslu – vindecarea bolilor trupești și ușurarea sufletească – depind de credința celui ce primește această Taină, după cuvântul Mântuitorului: „Fie vouă după credința voastră” (Matei 9,29).
Biserica, folosind Sfânta Taină a Maslului pentru ocrotirea sănătății trupești și sufletești a credincioșilor, nu exclude consultarea medicală și folosirea medicamentelor în caz de boală, ci prin această Taină vrea să-i apropie pe credincioși de Hristos care dă vindecarea, iar bolnavul devenit sănătos trupește și sufletește, prin binefacerile Sfântului Maslu, poate trăi o viață curată. (ierodiacon Iustin TANASE – Bărăganul Ortodox, www.crestinortodox.ro)
