Cuvinte de învățătură de la părintele Cleopa



„Când vrei să slujești și te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos, trei lucruri ești dator să faci”.
Dacă m-am despărțit de primul soț, pot să-l mai pomenesc la rugăciune?
De ce să nu-l pomenești, că acela este adevăratul tău soț. Dacă el n-ar fi însurat, ar trebui să te întorci la el. Mai ales dacă ai copii cu el.
Ce să facă soția care și-a lăsat bărbatul?
Femeia care și-a lăsat soțul n-are voie să se mai mărite în veacul veacului.
Este păcat să fumezi?
N-am găsit scris în Sf. Evanghelie „să nu fumezi”, dar am găsit scris „să nu judeci”. Fumatul însă este un păcat.
Ce trebuie să fac când slujesc Sfânta Liturghie și primesc pe Hristos?
Când vrei să slujești și te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos, trei lucruri ești dator să faci: să fii împăcat cu toți, să te spovedești și să-ți faci canonul de rugăciune. Cu acestea trei, întotdeauna apropie-te, iar fără acestea niciodată să nu îndrăznești a te apropia de cele sfinte, ca să nu te arzi în focul cel dumnezeiesc.
Ce înseamnă să mă comport duhovnicește?
Să fii la arătare cu pogorământ și cu dragoste, iar în ascuns să ai lucrare duhovnicească. Aceasta este taina vieții noastre! Sau, cum spune în Pateric: „Folosul fratelui este roada ta”. Ajutând, miluind, mângâind și iubind pe aproapele, te mântuiești pe tine. Rugăciunea mea este să te hrănesc pe tine, să te adăp pe tine, să te odihnesc și să te folosesc pe tine, căci mai înaltă este dragostea întru rânduiala sa decât rugăciunea. Că rugăciunea este numai una dintre faptele tale, iar dragostea este legătura desăvârșirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.
Prin ce anume se arată dragostea cea adevărată către aproapele?
Dragostea cea adevărată se face cunoscută nu numai prin dăruirea de milostenii, ci, cu mult mai mult, prin împărtășirea cuvântului lui Dumnezeu și prin slujirea trupească a celor bolnavi.
Ce este cunoștința de sine și ce folos aduce pentru mântuirea sufletului?
Cunoștința de sine este o treaptă a smeritei cugetări. Pe aceasta a avut-o vameșul care se ruga în biserică și care s-a întors „mai îndreptat la casa sa” decât fariseul. Sfântul Isaac Sirul zice despre ea: „Fericit este omul care își cunoaște neputința sa, căci cunoștința aceasta i se face lui temelie, și rădăcină, și începătură de toată fapta bună” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 21).
De unde vin necazurile?
Domnul încearcă câteodată sinceritatea dăruirii noastre față de El, lipsindu-ne de mângâierile sufletești care însoțesc lupta noastră duhovnicească. Și, când vede că, în ciuda acestei lipse, continuăm să-L slujim din inimă, fără să ne întristăm pe noi înșine, ne dă mângâiere însutită.
Sfinții Părinți ne sfătuiesc să nu cerem niciodată asemenea daruri de la Dumnezeu, nici atunci când ele vin să le considerăm ca o răsplată a nevoințelor noastre. Să le lăsăm în voia Aceluia. Și, când ni le dă, să le primim cu smerenie. Când, din nou, ni le ia, să arătăm răbdare.
(Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 6; Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească)