În duminica a cincea a Postului Mare, numită Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Sfânta Biserică ne dă două exemple de urmat: pe cuvioasa Maria Egipteanca și pe cuviosul Zosima, duhovnicul ei. Despre viața acestor sfinți ne-a scris sfântul Sofronie, învățatul patriarh al Ierusalimului, scriitor și poet creștin care a trăit între anii 550-638.
Preotul Zosima
Se spune că într-o mânăstire a Palestinei trăia un preot numit Zosima. Trăia în mânăstire de 53 de ani și ajunsese îmbunătățit în fapte bune, ajungând exemplu pentru alții.
Dorind să se desăvârșească, se gândea în sine:
“Ce ar trebui să mai fac pentru ca să mă desăvârșesc în cele sufletești? Vor fi undeva oameni ai lui Dumnezeu de la care să mai învăț, cu care să mă întrec în sfințenie?”
Și pe când se gândea el așa află că pe malul Iordanului este o mânăstire ai carei călugari l-ar întrece prin faptul că, în Postul Mare, ei se duc în adâncul deșertului și cele 7 săptămâni le petrec în rugăciuni continui mâncând verdețuri și rădăcini de ierburi.
Preotul Zosima pleacă la această mânăstire și la începutul Postului Mare a mers și el în pustiu ca ceilalți călugări ai mânăstirii.
A trecut râul Iordan și a mers prin nisipul ars de soare 12 zile în șir. În toate aceste zile nu a întâlnit pe nimeni. A 12-a zi, pe când sta odihnindu-și bătrânețele, vede o ființă pășind peste dâmburile de nisip la oarecare distanță de el. Să fie oare un om? gândea Zosima, pare mai mult umbră decât om! A strigat speriat: “Ești om sau Duh?”. I s-a răspuns: “Zosima, sânt femeie păcătoasă, aruncă-mi o haină cu care să mă îmbrac pentru că de când sunt în pustie mi s-au rupt toate hainele, rămânând goală”.
Auzind că i se spune numele, fără să fi vorbit vreodată împreună, Zosima a fost apucat de frică. I-a aruncat una din hainele sale, și-a întors capul în altă parte și după ce umbra de om s-a acoperit au început să stea de vorbă. S-au rugat împreună unul pentru altul. Zosima a văzut-o pe când se ruga “înălțându-se de la pământ ca de un cot”. După rugăciune, bătrânul preot a stăruit să-i spună cine este, ce caută aici și de când duce viața aceasta?
“Sânt egipteancă, a răspuns ea. De la 12 ani am părăsit părinții și timp de 17 ani am trăit în Alexandria ducând o viață desfrânată. Văzând un grup de oameni că se îmbarcă în corabie spre a se duce la Ierusalim, de ziua crucii, m-am suit și eu cu ei și am plecat împreună. La Ierusalim, am mers cu lumea la biserica cea mare, dar în pragul bisericii o putere nevăzută m-a oprit să intru. M-am retras în tindă, m-am odihnit și din nou am vrut să intru cu un alt grup. Din nou n-am putut să trec pragul. Nici a treia oara n-am putut să intru. Atunci mi-am dat seama că din cauza vieții mele păcătoase nu pot să intru în biserică.
M-am retras într-un colț al tindei și plângând m-am rugat lui Dumnezeu cu toată puterea, să-mi ierte păcatele și am făgăduit că dacă îmi va îngădui să intru în biserică și să sărut Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Mântuitorul, voi rupe cu viața mea păcătoasă de până atunci și prin pocăință aspră îmi voi spăla păcatele. M-am dus la ușă și de astă dată puterea nevăzută care mă oprise de trei ori să intru până atunci, nu m-a împiedicat să trec pragul. Am intrat, m-am închinat și am sărutat Sfânta Cruce. La ieșire, cineva mi-a dăruit câțiva bani cu care am cumpărat 4 pâini și am plecat îndată spre Iordan. M-am oprit la o biserică, mi-am mărturisit păcatele duhovnicului, după aceea am mâncat o bucată dintr-o pâine, iar cu restul m-am suit într-o barcă și am trecut Iordanul de cealaltă parte, intrând în pustiul în care ne aflăm acum. De 47 de ani viețuiesc în aceste părți pustii, hrănindu-mă cu puținele ierburi ce cresc pe aici. Hainele mi s-au rupt bucată cu bucată până n-a mai rămas petec pe mine. Iată cine am fost și cine sunt. Întorcându-te la mânăstire, te rog, părinte Zosima, nu spune nimănui cele ce ști despre mine cât timp voi fi in viață și la anul adu Sfânta Împărtășanie, căci de 47 de ani nu m-am mai împărtășit. Ne vom întâlni în Joia cea Mare pe malul celălalt al Iordanului, în dreptul locuințelor omenești.”
După un an, Zosima a venit, cum a fost vorba, cu Sfânta Împărtășanie, la locul stabilit pe malul Iordanului. După puțin timp cea așteptată a sosit. Mergea pe apa Iordanului ca pe pământ. Lucrul acesta l-a uimit pe Zosima așa de mult că a căzut cu fața la pământ spre a o cinsti ca pe o sfântă.
După împărtășanie, Zosima a fost din nou rugat să vie să se întâlnească, anul viitor, dar nu aici, ci în locul unde se întâlniseră anul trecut, în adâncul pustiului. Trecând anul Zosima s-a dus la locul hotărât, dar nu a mai găsit-o în viață. Corpul ei zăcea neînsuflețit, iar alături era scris pe nisip:
“Părinte Zosima, îngroapă, te rog, corpul smeritei Maria în acest loc și te roagă Domnului pentru mine! Am trecut la Domnul după împărtășire, la 1 aprilie”. După îngropare, Zosima s-a întors la mânăstire și a spus fraților săi călugări tot ce știa despre pustnica Maria Egipteanca. Și așa, din gură în gură, istoria vieții ei a ajuns până la urechile patriarhului Sofronie, care a scris-o cum s-a păstrat până la el, și cum o avem și noi astăzi.
Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne continuăm postul până la Înviere
Din viața acestei sfinte se desprind mai multe învățături, dar eu subliniez doar una singură; dorința fierbinte a Mariei Egipteanca de a se împărtăși. Mai sunt două săptămâni până la Paști. Este momentul să luăm hotărârea ca de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să ne împărtășim cu Sfintele Taine. Nu trebuie să amânăm acest eveniment de la un post la altul prin cuvinte ca; “sunt prea tânăr” sau “ sunt prea păcătos” cuvinte care sunt străine de credința noastră creștină. Biserica nu este numai pentru cei drepți (cine poate spune despre el că este drept?) ci și pentru cei păcătoși, pentru că nu merge la doctor cel sănătos, ci cel bolnav. Atâta vreme cât Sf. Apostol Pavel a spus că “sunt cel dintâi dintre păcătoși” înseamnă că “nu este om care să trăiască și să nu greșească.”
Biserica este un locaș de închinăciune unde credinciosul învață despre credința creștină, își descarcă sufletul și conștiința atunci când se spovedește să se simtă mai bine. Ducându-ne cu gândul la viața sfințită a cuvioasei Maria Egipteanca să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să ne continuăm postul până la Învierea Mântuitorului pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Lui, totdeauna și acum și pururea și in vecii vecilor: Amin!
(Pr. Nicolae TRUSCA)
