Cuvânt către tineri la început de an universitar



Cuvânt către tineri la început de an universitar
Cuvânt către tineri la început de an universitar

Iubiți tineri,
1. Însoțiți-vă cu Preamilostivul Dumnezeu și cu sfinții Lui, pentru că numai dintr-o astfel de comuniune veți putea dobândi bucuria încrederii în voi și vă veți putea înnobila zilele vieții.
2. Nu râvniți la roșcovele înstrăinării de Dumnezeu (Luca 15, 13 și 16), ci, dimpotrivă, sporiți-vă dragostea față de El, față de părinții voștri, față de semeni, dar mai ales față de cei care sunt în necazuri, suferințe și lipsuri, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15), ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viața.
3. Supuneți-vă în integritatea voastră ‒ trup și suflet ‒ unei asceze pe măsura și vrerea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-Și amintească de voi, așa cum Și-a amintit de Israel (Iezechiel 16, 60), de legământul Lui încheiat cu voi prin Taina Sfântului Botez, din zilele prunciei voastre, și, totodată, rugați-L să vă vindece de infirmitățile sufletești și trupești, „pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).
4. Nu vă construiți viitorul pe terenuri mlăștinoase, ca nu cumva edificiul vostru să se dărâme atunci când vă este lumea mai dragă și nici să nu cereți, tineri fiind, întocmai fiului risipitor, partea ce vi se cuvine de avere (Luca 15, 12), pentru ca nu cumva, risipind-o, să vă îndurerați părinții și dascălii care vă veghează devenirea și să fiți rușinați pentru că ați purtat „ocara tinereții” voastre (Ieremia 31, 19).
5. Construiți-vă o tinerețe după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; înfășurați-vă viața în giulgiul de in curat al cumințeniei, întocmai tânărului din Evanghelia lui Marcu, care „mergea după Hristos” (Marcu 14, 51), dar și a celorlalți apostoli și ucenici, mucenici, mărturisitori și cuvioși care au lăsat toate (Matei 19, 27-29), într-o formă sau alta, și au urmat lui Hristos.
6. Sporiți-vă tinerețea prin lucrarea sfântă a Bisericii și nu vă risipiți averea, lăsându-vă vrăjiți de mirajul unor lumi virtuale, precum odinioară fiii lui Israel și ai lui Iuda, care au făcut numai rău înaintea lui Dumnezeu din tinerețile lor și L-au mâniat cu faptele mâinilor lor (Ieremia 32, 30). Faceți-vă pildă semenilor voștri cu cuvântul, ‒ „vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare (lipsită de trivialități, n.n.), ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia” (Coloseni 4, 6; Matei 5, 13) ‒, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și cu curăția, pentru ca nimeni să nu disprețuiască tinerețile voastre (I Timotei 4, 12).
7. Într-o societate cu moravuri puțin măsurate, este de datoria voastră să vă alegeți prieteni de caracter și serioși, blânzi și nobili, evlavioși și înțelepți, după proverbul: „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești”. „Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Iar Solomon atrage atenția asupra prieteniilor îndoielnice care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se însoțește cu cei înțelepți ajunge înțelept, iar cel ce se întovărășește cu cei nebuni se face rău”, adică devine fără minte (Pilde 13, 20).
8. Înmulțiți-vă talanții încredințați vouă de Dumnezeu cu simț de răspundere și caracter, cu onestitate și devotament; semănați în jurul vostru convingeri demne de luat în seamă și dați dovadă, întotdeauna, de seriozitate, perseverență și, mai ales, de o înaltă responsabilitate în tot ceea ce vă este îngăduit să faceți.
9. Convertiți-l pe Saul din voi în Pavel, pentru că este la limita dizgrației să pari drept fără să fii, și propovăduiți-L neamurilor pe Hristos și valorile Evangheliei Sale. Faceți din viața voastră o doxologie adusă lui Dumnezeu! Ridicați-vă sus cu mintea și cu inima și revărsați-vă înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni și mulțumiri!
10. Fiți statornici în împlinirea făgăduințelor; îmbrăcați-vă în mantia desăvârșitei trăiri în Hristos și în Biserica Sa, pentru a face o lume pe măsura și vrerea Preamilostivului Dumnezeu!
Așa să vă ajute Dumnezeu!
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
(sursa: http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/)



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar