Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, i-a atras atenția primarului Ion Lungu asupra faptului că mai multe locuri de joacă au fost transformate în parcări. Mai mult, Dan Ioan Cușnir a arătat că în unele cazuri s-a ajuns în situația în care unele spații de joacă, așa cum sunt în momentul de față, reprezintă un pericol pentru copii. Cușnir a dat ca exemplu un tobogan amplasat în cartierul Burdujeni, care se termină într-un bloc. Liderul PSD Suceava a arătat că așa-zisul proiect al parcărilor vehiculat în ultimele luni de conducerea primăriei nu a existat niciodată. „Proiectul nu a fost bugetat în 2017, nu va fi bugetat nici în 2018. Parcările de reședință nici măcar nu se regăsesc printre cele 20 de priorități ale lui Ion Lungu pentru 2018. Ca și toate celelalte așa-zise proiecte ale celor care păcălesc Suceava de 14 ani, sunt doar niște povești pe hârtie.
Din cauza lipsei de viziune și de strategie în amenajarea de parcări de reședință, în cei 14 ani de când Ion Lungu conduce Suceava, în ultimii 10 ani fiind secondat de viceprimarul Lucian Harșovschi, cetățenii sunt disperați. Sunt obligați să parcheze pe trotuare, pe spațiile verzi, pe locurile de joacă ale copiilor.
Și există în acest sens câteva exemple din cartierul Burdujeni, cartier pe care Ion Lungu și Lucian Harșovschi se laudă că «l-au ajutat foarte mult în ultimii ani»”, a spus Cușnir.
Cușnir arată că locuitorii din Burdujeni au fost obligați să renunțe la locurile de joacă pentru a amenaja parcări
Astfel, președintele PSD Suceava a declarat că pe strada Prieteniei cetățenii au fost obligați să renunțe la locul de joacă al copiilor și nepoților lor pentru a-și amenaja parcări. Dan Ioan Cușnir a adăugat că cel mai elocvent exemplu al bătăii de joc este „proiectul multifuncțional 2 în 1” de pe strada Avântului. „Nu are importanță dacă aici este o parcare amenajată într-un loc de joacă sau un loc de joacă amenajat într-o parcare. Revoltător este că utilizarea toboganului amplasat în acest spațiu îi face pe copii să se izbească cu capul în bloc sau, mai grav, se pot lovi de țeava de gaz metan din imediata apropiere. Oare cum permite Protecția Consumatorului funcționarea acestui așa-zis loc de joacă? Acest «loc de joacă» sau această parcare reprezintă măsura respectului conducerii primăriei pentru locuitorii cartierului Burdujeni”, a precizat președintele PSD Suceava.
Pe de altă parte, Dan Ioan Cușnir a precizat că o altă curiozitate ar fi și că primarii Ion Lungu, din Suceava, și Ilie Lungu, din Salcea, nu au reușit să genereze nici măcar un singur proiect comun de interconectare a celor două localități. Asta în condițiile în care, spune Cușnir, Salcea este de fapt un cartier mărginaș al cartierului Burdujeni din Suceava. Dan Ioan Cușnir se întreabă și de ce Ion Lungu nu a sesizat că cea mai la îndemână soluție de fluidizare a traficului în Suceava ar fi construcția centurii de sud a orașului, de la E85, prin Ipotești și până la Salcea, ambele localități având primari liberali. „Și cum Ion Lungu este tot primar PNL, cu siguranță că președintele PNL al Consiliului Județean ar sprijini un astfel de proiect. Sau poate că Ion Lungu pur și simplu nu poate lucra în echipă? Suceava are nevoie de un primar care să înțeleagă că «Totul pentru Suceava!» înseamnă să pui interesele Sucevei mai presus decât interesele tale sau ale camarilei de partid. Înseamnă să îți pese de condițiile în care se joacă copiii Sucevei, viitorul Sucevei”, a încheiat Cușnir.