Nou

Cursuri de floricultor, babysitter și lucrător în creșterea animalelor pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a demarat împreună cu mai mulți parteneri proiectul “Job-Finder”, care oferă șomerilor, printre altele, posibilitatea de a urma cursuri de calificare în meseria de peisagist – floricultor, babysitter și lucrător în creșterea animalelor.
Proiectul și, implicit, cursurile vizează în special segmentul tineri șomeri de lungă durată, însă cursurile nu sunt destinate exclusiv acestei categorii. Cursurile ar urma să le asigure participanților o calificare în meseriile mai sus amintite, fie pentru angajare, dar și pentru demararea unor inițiative private. Un exemplu în acest sens sunt cursurile de lucrător în creșterea animalelor, obligatorii pentru accesarea unor proiecte cu fonduri europene. Pe perioada cursurilor participanții vor primi o indemnizație de curs, iar la finalul proiectului se vor organiza și două burse ale locurilor de muncă.
Proiectul AJOFM Suceava este organizat în colaborare cu agențiile de forță de muncă din Brăila, Galați, Iași și cu SC RU Europe SRL și Centru De Estudios Infer Spania și se va derula pe parcursul a 18 luni.
Proiectul pune la dispoziție o platformă e-assistance cu servicii de orientare și consiliere profesională online, alături de serviciile de mediere a locurilor vacante, gestionate printr-un portal web pentru găsirea unui loc de muncă. Platforma și portalul oferă posibilitatea înregistrării cererilor și ofertelor de muncă, informații legislative și oportunități de deschidere a unei afaceri proprii, noutăți despre desfășurarea cursurilor de formare profesională.
Informații suplimentare pot fi solicitate la AJOFM Suceava.

Recomandări

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice

Reprezentanții din Brodina, Vama și Gura Humorului, pe podium la concursul „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița
Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

Lucrările celor mai buni studenți ai facultăților de silvicultură din șapte centre universitare, prezentate și premiate la Vatra Dornei

”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură
”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură