Bunele maniere, regulile și convențiile sociale sunt lucruri ce trebuie însușite încă de la cele mai fragede vârste. Părinții din județ care vor ca cei mici să devină adulți manierați, responsabili, încrezători în forțele proprii, cu stimă de sine, cu valori morale și etice pot să-și înscrie copiii la o serie de programe educaționale, unele demarate în premieră în Suceava.
Primul program educațional este „Școala de vară Suceava”, proiect care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani și care cuprinde două pachete interactive, care se vor desfășura pe parcursul vacanței școlare a elevilor. Primul pachet cuprinde cursuri de etichetă și bune maniere, cursuri de educație financiară și de dezvoltare a atenției și puterii de concentrare. Al doilea pachet cuprinde cursuri de dezvoltare personală, dezvoltare motivațională și cultură generală.
Cursurile se vor desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi, fiind găzduite de Casa Prieteniei (str. Aleea Ion Grămadă, nr. 1-3). Acestea vor fi susținute de Adrian Stoleru, trainer și public speaker, și de o echipă de traineri calificați în domeniul psihologiei și logopediei.
Costul primului pachet este de 25 de lei/lună, iar al celui de-al doilea este de 29 de lei/lună. Primele cursuri vor avea loc joi, 10 iulie, de la ora 9.00.
Potrivit lui Adrian Stoleru, inițiatorul acestui proiect, „în luna martie a acestui an am lansat la Suceava, din proprie inițiativă, proiectul denumit «Școala de bune maniere», unde am susținut câteva cursuri. Ideea în sine a fost foarte bine primită atât de cadrele didactice, cât și de părinții responsabili, deoarece aceștia simțeau într-adevăr lipsa și totodată nevoia unor programe de ordin educațional pe piața suceveană, bucurându-se că s-a găsit o persoană care să ia atitudine în acest sens. Treptat mi-a venit ideea să concep pentru piața suceveană și alte programe educaționale mai complexe și mai ample. Principiile prezentate sunt foarte importante în creșterea și dezvoltarea noastră continuă ca indivizi”.
Deschiderea oficială a „Școlii de vară Suceava” va avea loc la sala Dom Polski, pe data de 7 iulie, ora 18.00. Organizatorii le-au pregătit participanților câteva surprize – o poveste emoționantă de educație financiară cu titlul „Când voi fi mare, voi fi… bogat”, precum și un seminar motivațional având tema „7 secrete pentru a avea succes în viață’. Participarea la evenimentul de la Dom Polski este gratuită pentru copii și pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Program motivațional pentru copii și părinți
Un alt proiect desfășurat pe durata vacanței de vară este „Doar împreună suntem motivați!”, „program motivațional unic în România”, după cum afirmă organizatorii, care va cuprinde mai multe teme motivaționale, fiind destinat atât părinților, cât și copiilor.
„Sunt invitați, în primul rând, toți părinții responsabili, care manifestă atitudine atât în creșterea și dezvoltarea lor personală, cât și a copiilor lor. Pentru început vom susține un seminar motivațional gratuit în deschiderea oficială a programului «Școlii de vară Suceava», din 7 iulie”, anunță organizatorii.
Ulterior, seminariile motivaționale vor fi anunțate prin intermediul canalelor media, urmând să se desfășoare o dată sau de două ori pe lună.
Cei interesați de aceste proiecte pot afla mai multe informații la tel. 0740 872 088.
„Totodată, invit atât instituțiile publice, cât și societățile comerciale să ne susțină în crearea unei schimbări la nivel de atitudine a societății românești”, a mai arătat Adrian Stoleru.