Leul a pierdut o parte din avansul câștigat în debutul zilei de ieri, iar cursul a închis la 4,27 lei/euro, după ce a atins un minim de 4,26 lei/euro, apreciere generată de mișcarea pozitivă a burselor și a valutelor emergente. În jurul orei 16:30, la finele pieței locale, băncile afișau cotații de 4,2700-4,2750 lei/euro, sub paritatea de la închiderea de joi, de 4,2885-4,2915 lei/euro.
Leul s-a apreciat ușor încă de la deschiderea ședinței interbancare locale, primele operațiuni fiind efectuate la 4,2730 – 4,2780 lei/euro, cu aproape 1,55 bani sub închidere.
Ulterior, rata de schimb a continuat să scadă, ca urmare a sentimentului pozitiv de pe bursele externe, care a dus la aprecierea valutelor emergente.
Tranzacțiile au fost realizate la valori din ce în ce mai reduse, astfel că în jurul orei 10:00 euro era tranzacționat la 4,2590 – 4,2620 lei, cel mai redus nivel al ședinței.
După acest minim, evoluția leului a fost constantă, transferurile fiind realizate aproape de 4,28 lei/euro, iar Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,2655 lei/euro, în coborâre cu 1,09 bani față de rata afișată joi și la valoarea minimă a săptămânii.
„După fixing (ora 13:00), cotațiile au mai crescut ușor, până la 4,2850 lei/euro, încercând să se coreleze cu regiunea, care începuse să piardă teren în fața euro. Spre finalul ședinței, ordinele de vânzare de euro au determinat o ușoară scădere a cotației, de la 4,2850 lei/euro la 4,27 lei/euro, astfel că leul a încheiat ședința pe apreciere, în timp ce valutele emergente au pierdut aproape tot avansul de la deschidere”, a declarat dealerul unei bănci.
Dobânzile afișate ieri de băncile comerciale pentru sumele atrase au scăzut de la 12,01-12,84% la 10,87-11,9%, iar ratele pentru depozitele la o săptămână au coborât de la 13,19-14,21% la 12,76-13,84%.