Fenomen optic care ia naștere datorită dispersiei și reflexiei luminii solare în picăturile de ploaie din atmosferă, curcubeul a fascinat omenirea din toate timpurile, prin frumusețea culorilor sale și condițiile în care se formează.
Curcubeul este reprezentarea perfectă a principiului legii refracției luminii, ale cărui calcule au fost precizate de Isaac Newton la jumătatea secolului al XVII-lea. Curcubeul este format în urma întâlnirii luminii soarelui cu picăturile de ploaie. Razele solare sunt reflectate în interiorul picăturilor de ploaie, iar acestea din urmă joacă rolul de oglindă și reflectă apoi lumina către exterior, producând culorile care formează curcubeul.
Mai precis, lumina soarelui intră în interiorul picăturilor de ploaie care, la fel ca o oglindă, trimit apoi lumina către ochiul observatorului, sub forma diverselor culori care sunt refractate sub diferite unghiuri. Deși curcubeul conține o infinitate de culori, doar șapte dominante sunt observate de obicei: roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo și violet. De fapt, aceste șapte culori nu sunt refractate în același mod de picăturile de ploaie, de unde și poziția lor în curcubeu: la exterior, culoarea roșie este foarte puțin deviată odată cu pătrunderea razelor soarelui în picături, în timp ce violetul, la interior, este foarte deviat. Așadar, curcubeul nu este un fenomen fizic, ci unul pur optic, care poate fi observat în funcție de poziția noastră în raport cu soarele. Curcubeul nu este vizibil dacă observatorul stă cu spatele la soare, pentru că acesta se formează mereu în partea opusă soarelui, într-un unghi de 40-42 de grade deasupra orizontului.
Diverse forme de curcubeu
Mărimea curcubeului variază în funcție de poziția soarelui în raport cu orizontul. Cu cât soarele este mai aproape de orizont, cu atât curcubeul este mai mare. În plus, picăturile de ploaie joacă un rol esențial în intensitatea culorilor: cu cât picăturile sunt mai mari, cu atât lumina soarelui va fi mai bine dispersată și culorile curcubeului vor fi mai intense. De aceea, curcubeul pare mai pal atunci când picăturile sunt mai mici.
Alte forme de curcubeu pot fi observate în funcție de reflexia luminii în picăturile de ploaie. Se vorbește de un curcubeu secundar atunci când un al doilea curcubeu apare deasupra celui principal. Acesta este produs de o dublă reflexie a razelor soarelui în interiorul picăturilor și apare astfel cu culorile inversate în raport cu principalul curcubeu, culoarea violet fiind la exteriorul arcului, iar roșu, la interior. Există și curcubee supranumerare, care apar sub forma unei serii de curcubee unite, formând astfel mai multe benzi de culori.
Toate curcubeele ar fi rotunde, numai că suprafața terestră este un obstacol de netrecut în calea completării cercului. Totuși, dacă observatorul se află la foarte mare altitudine, de exemplu într-un avion, pot fi văzute curcubee circulare atunci când unghiul format de soare, picăturile de apă și avion este între 40 și 42 de grade. În acest caz, curcubeul este orizontal, adică paralel cu solul, neputând fi blocat de suprafața pământului.
Simboluri și legende
Mai multe mituri și legende s-au format în jurul curcubeului, în întreaga lume. În Biblie, curcubeul reprezintă unirea lui Dumnezeu cu Noe după potop, Dumnezeu angajându-se în fața omenirii să o protejeze de un nou potop. Mitologia chineză prezintă curcubeul ca o fantă în cer, făcută de zeița Nuwa, care a folosit pietre de șapte culori diferite pentru crearea acestuia. În Tibet, curcubeul reprezintă un pod pe care sufletele ajung în cer. În cultura occidentală, curcubeul este asociat adesea bucuriei și veseliei, fiind interpretat ca un aducător de vreme bună după ploaie. Francezii îi spun „arcul din cer”, nemții și englezii îl numesc „arcul ploii”, italienii – „arcul-fulger”. Latinii îi spuneau „arcul cerului” ori „arcul ploii”. Grecii foloseau numele „Iris”, pe care l-au preluat și spaniolii, și portughezii. Pentru catalani, curcubeul este „arcul Sfântului Martin”, iar pentru galicieni, „arcul bătrânei”.
