Curat „El Clasico”!

Alintat în fel și chip, dar cel mai adesea cu hispano-românizatul „El Clasico de România”, meciul Steaua – Dinamo s-a dovedit profund ancorat în cuprinsul noțiunii de clasic, începând cu jocul în sine care n-a adus nimic modern (privit ca antonim pentru „clasic”), ci a fost așteptatul tăvălug al Stelei și replica palidă, ca vai de ea, a unui Dinamo căruia nu-i lipsește nimic în afară de conducere, antrenor și, desigur, fotbaliști. Faptul că a condus totuși cu 1-0 se explică tot prin racordarea la „clasic”, de data asta a Stelei: o greșeală clasică în atac, urmată de o intercepție și o lansare în adâncime, o intevenție tembelă clasică a unui fundaș, iar apoi clasica ieșire de-a droanga la marginea propriului careu a unui Tătărușanu care în afară de uluitoarele-i reflexe de pe linia porții nu mai are absolut nimic care să justifice faptul că în fișa postului său scrie „portar”. Au venit, în cel mai clasic stil românesc, acuzațiile „părții vătămate” la adresa arbitrului belgian care cică ar fi păgubit-o de vreo 2 penalty-uri. Numai că și ceilalți au fost la rândul lor fără două, dacă nu chiar trei. Clasică a fost și replica lui M.M. la interviul de după: „Revendică Dinamo două penalty-uri!?Păi ce, au ajuns de două ori în careu?”. Ar mai trebui amintite, pentru ca tabloul evenimentului să fie complet, și mardelile din stradă petrecute înainte de declanșarea bătăliei cu mingea, de pe gazon. Au fost și ele de un clasicism perfect, incluzând tot setul de evenimente, de la aruncat cu bolovani și lovit cu bâte, până la spart vitrine și deteriorat autoturisme. Un singur element din tot desfășurătorul a făcut notă discordantă, perturbând cumva tabloul clasic: numitul Dario Bonetti care i-a refuzat accesul în teren lui Danciu-gol și posibila sa eternizare în clasicism, domnia sa ratând astfel șansa de a înscrie cel de-al 3.829-lea gol în cele 4.371 de „El Clasico de România” la care a luat parte în cei 2.326 de ani de când joacă. Rușine, Dario Bonetti.