Fără vreun proces de intenție, cred că este bine că Dinamo a părăsit Cupa României, adică întrecerea în care pretindea că este specialistă. Prea se fălea Cristi Borcea cu fiece prilej că echipa sa domină fotbalul românesc, aducînd ca argument și numărul de trofee cu mînere cucerite în ultimii ani. De fapt, cupa mai conta cu adevărat pentru Dinamo doar dacă reușea eventul, atunci se mai putea aduce dominația în discuție. Altfel, ridicarea cupei deasupra capului nu cred că mai stîrnea fiori printre jucători, poate cu excepția nou-veniților olteni, cu foamea de trofee intactă. Au respirat ușurate la eliminarea alb-roșilor încă cel puțin trei echipe, finaliste în ultimii trei ani și de fiecare dată perdante în fața dinamoviștilor.
Cupa a ajuns un obiectiv de consolare pentru marile echipe bucureștene, atunci cînd își ling rănile pentru ratarea campionatului. Acest lucru se poate deduce lesne și din declarațiile lui Răzvan Lucescu, antrenorul rapidist dorind să cîștige cupa pentru a nu rămîne încă un an pe sec. Păcat că Cetatea nu a reușit să fie pentru Rapid ceea ce a reprezentat Liverpool pentru Milan, după 0-3 la pauză Am fi scăpat de toții grangurii bucureșteni (de 10 ani Cupa României este cucerită numai de Steaua, Dinamo și Rapid!) și ar fi rămas în cursă doar echipe pentru care finala și cîștigarea ei înseamnă mult mai mult decît o simplă compensație.
Pentru Farul și Poli Timișoara, care au țintit prea sus la începutul sezonului, poate fi de asemenea o bună oportunitate de a-și revizui din mers obiectivul și de a-și trece finalmente ceva în palmares, acestea fiind imaculate (vechea Politehnica Timișoara are totuși o cupă în vitrină). Spre deosebire de Poli, FC Național a moștenit palmaresul fostei Progresul și se poate mîndri cu trofeul din 1960. Aidoma Jiul, cucerit sub aceeași titulatură în 1974. Un lucru interesant, dacă excludem Rapidul, cea mai titrată dintre echipele cernute de sita optimilor este singura divizionară B rămasă în cursă, Petrolul Ploiești, cu două cupe!
