Cupa României? Ce-i aia!?

Vremurile mai de demult, adică de până cum vreo 30-40 de ani, aveau în plan sportiv nu numai o anumită ordine și rigurozitate, dar și un farmec dispărut în întregime și definitiv de când tot ce mișcă pe gazon, în săli, pe piste etc.se măsoară în bani și iarăși bani, în munți de bani, la care acum mai puțin de jumătate de secol nu puteai nici măcar să te gândești. În fotbal existau două mari competiții, la noi și în restul continentului: campionatul și cupa națională. Câștigătoarele campionatului jucau apoi în Cupa Campionilor, competiția supremă continentală, cea pe care a câștigat-o Steaua în 1986, după finalaaia neverosimilă contra Barcelonei, la Sevilla, decisă la penalty-uri de departajare după 120 de minute de scor alb, cu acest prilej Helmuth Duckadam intrând în Guinness Book cu un record imposibil de bătut: a apărat toate cele 4 lovituri de la 11 m! Rețineți: nu într-un turneu amical, ci în finala Cupei Campionilor, și trase nu de jucătorii Slaviei Sofia, ci de ai Barcelonei! Cupa României trimitea câștigătoarea în cea de a doua competiție europeană ca valoare, Cupa Cupelor, desființată cândva prin anii ’80 și comasatăcu cea de a treia, care chiar așa se numea, sub titulatura de CupaUEFA. Era o mare onoare să câștigi oricare din competițiile interne, Cupa având practic aceeași importantă cu campionatul. Ce naiba s-o fi petrecut în timp, nu pot explica. Fiindcă și în ziua de azi, Cupa te trimite în preliminarii europene… De ce oare aproape toți o tratează cu dosu’!? De ce ălora li se rupe în așa hal încât nici nu se învrednicesc să-și încropească o echipă cu care se facă deplasarea? De ce ăilalți joacă în dorul lelii și li se citește bucuria în priviri când primesc gol!? De ce încă alții trimit pe teren o echipă alcătuitădin copii și rezerve de doi bani, pe titularii știuți cică odihnindu-i!? Aaaa, e vorba de faptul că nu sunt bani? Că nici câștigătoarea trofeului nu primește decât 100 de mii (parcă, nu sunt sigur…)? Păi dacă tuturor li se rupe de ea, de ce nu îngropăm Cupa?