Tenis de câmp

Cupa Monitorul e gata de start



Și în acest an cupele vor ajunge în posesia participanților la Cupa Monitorul la tenis de câmp
Și în acest an cupele vor ajunge în posesia participanților la Cupa Monitorul la tenis de câmp

Luni se va da startul celei de-a VII-a ediții a Cupei Monitorul la tenis de câmp, întrecerea din 2016 urmând să se dispute în două locații, Complexul sportiv Unirea și Baza Sportivă IRE. Competiția a devenit, iată, una de tradiție, izbutind să crească în amploare de la an la an. Turneul ediției inaugurale a început cu un tablou de doar 8 jucători și a ținut doar două zile, pentru ca, în 2016, competiția să se bucure de participarea a nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul va dura până la sfârșitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
În meciurile de deschidere, luni, începând cu ora 8.00, Sandrinio Neagu se va confrunta cu Dan Lefter, în vreme ce Sorin Maciuc îi va da replica lui Vasile Siretean.

LUNI 9 MAI, Ora 08.00 Sandrinio NEAGU – Dan LEFTER Principală, Grupa G Baza UNIREA
LUNI 9 MAI, Ora 08.00 Sorin Maciuc – Vasile SIRETEAN Principală, Grupa L Baza UNIREA
LUNI 9 MAI, Ora 10.00 Ștefan UNGUREANU – Doru IACOB Principală, Grupa E Baza UNIREA
LUNI 9 MAI, Ora 12.00 Dumitru NEGRU – Tiberiu TÎRNOVAN Principală, Grupa D Baza UNIREA
LUNI 9 MAI, Ora 12.00 Cătălin LUNGU – Adi VACARIU Principală, Grupa C Baza UNIREA
LUNI 9 MAI, Ora 14.00 Lucian POHOAȚĂ – Iulian SEAMCA Principală, Grupa K Baza UNIREA

Cupa Monitorul e gata de start
Cupa Monitorul e gata de start
Și în acest an cupele vor ajunge în posesia participanților la Cupa Monitorul la tenis de câmp
Și în acest an cupele vor ajunge în posesia participanților la Cupa Monitorul la tenis de câmp


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)