Ieri s-a dat startul celei de-a VII-a ediții a Cupei Monitorul la tenis de câmp. Din cele șase partide programate pentru ziua de luni s-au disputat patru, alte două fiind anulate din cauza ploii. Toate meciurile au contat pentru Divizia Principală și s-au încheiat în minimum de seturi, cu victorii pentru Ștefan Ungureanu, Dumitru Negru, Cătălin Lungu și Lucian Pohoață.
La Cupa Monitorul 2016 și-au anunțat participarea nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul va dura până la sfârșitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul la tenis de câmp:
Ștefan UNGUREANU – Doru IACOB | Principală, Grupa E | Baza UNIREA | 6-1, 6-0 |
Dumitru NEGRU – Tiberiu TÎRNOVAN | Principală, Grupa D | Baza UNIREA | 6-4, 7-5 |
Cătălin LUNGU – Adi VACARIU | Principală, Grupa C | Baza UNIREA | 6-3, 6-3 |
Lucian POHOAȚĂ – Iulian SEMACA | Principală, Grupa K | Baza UNIREA | 6-1, 6-2 |
Programul zilei de astăzi:
Marți, 10 MAI, Ora 08.00 | Sandrinio NEAGU – Dan LEFTER | Principală, Grupa G | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 08.00 | Sorin MACIUC – Vasile SIRETEAN | Principală, Grupa L | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 10.00 | Cristian PETRARU – Cătălin AVASILOAIE | Principală, Grupa H | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 12.00 | Sebastian GHEORGHE – Tudor ANDRONIC | Secundară, Grupa F | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 12.00 | Ioan BEDICOV – Lucian NEACȘU | Veterani, Grupa A | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 14.00 | Vlad AIRINEI – C. CONSTANTINOVICI | Principală, Grupa J | Baza UNIREA |
Marți, 10 MAI, Ora 16.00 | George RUSU – Constantin MOLDOVAN | Principală, Grupa I | Baza UNIREA |