Clemență

Cumătrul ucigașului valutistului Căjvănean a scăpat cu o condamnare aproape simbolică



Laurențiu Florin Mateiciuc
Laurențiu Florin Mateiciuc

Laurențiu Florin Mateiciuc, cumătrul lui Constantin Lungu, individul care l-a omorât cu sânge rece pe valutistul Cristian Căjvănean, a fost condamnat ieri definitiv pentru că sprijinea contrabanda cu țigări coordonată din Penitenciarul Botoșani.
Curtea de Apel Suceava i-a redus substanțial pedeapsa aplicată de instanța inferioară. Mateiciuc a primit 1 an închisoare, în loc de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, 1 an și 6 luni închisoare, în loc de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, respectiv 5 cinci luni închisoare, în loc de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
Practic, Mateiciuc a primit 1 an și 6 luni de închisoare, pedeapsă executată deja. Trebuie spus că suceveanul a mai fost condamnat cu suspendare și pentru o bătaie din Club Ranch, transformată în condamnare cu executare de 1 an și 6 luni pentru condamnări mai vechi la regimul rutier.
În dosarul încheiat ieri privind contrabanda de țigări pedeapsa cea mai grea a primit-o Constantin Lungu. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, la 8 ani pentru două infracțiuni de instigare la contrabandă și la 3 ani de închisoare pentru dare de mită, transformată în instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar. Pentru Lungu această condamnare nu are prea mare importanță, și asta pentru că el are de executat 19 ani de închisoare pentru implicarea în jaful care a fost urmat de moartea lui Cristian Căjvănean.
Un alt individ implicat în decesul valutistului sucevean, Iulian Ioan Spatariu, și-a retras și el apelul, astfel încât a rămas în picioare condamnarea de 5 ani cu executare. Și în acest caz condamnarea este prea puțin importantă, Spatariu având de executat 22 de ani de închisoare pentru implicarea în jaful soldat cu moartea lui Căjvănean.
36 de persoane judecate în acest dosar
În acest dosar au fost trimise în judecată 36 de persoane de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Printre inculpați se află și Petru Olenic, din municipiul Botoșani, gardianul care făcea „room service” în celula lui Constantin Lungu și care, contra cost, îl ajuta pe deținut să primească la închisoare telefoane de ultimă generație, de tip smartphone, mâncare, băutură, etnobotanice, haine și încălțăminte. Olenic a fost condamnat și el definitiv la 1 an și 10 luni de închisoare cu executare, dar dosarul său s-a finalizat încă din 2013.
Cu sprijinul a cel puțin unul dintre gardienii din penitenciarul Botoșani – procurorii au reușit să probeze în acest caz doar activitatea infracțională a gardianului Petru Olenic – suceveanul Constantin Lungu avea aproape tot ce își dorea în celula în care era închis încă din 2009.
Gardianul Olenic, susțin anchetatorii, primea diferite sume de bani, rolul său fiind acela de a prelua și îi livra deținutului sucevean pachetele cu marfa interzisă în unitatea de detenție (zeci de telefoane mobile, tip smartphone, alcool, teancuri de plicuri cu substanțe etnobotanice).
Din celula în care era închis, Lungu îi transmitea toate coordonatele lui Constantin Cosovan, acesta, împreună cu alți membri ai grupării, preluând coletele și transportându-le până la domiciliul lui Alexandru-Mugurel Băițan.
Pentru faptul că depozita țigările la el în imobil, Băițan primea câte 1.000 de lei în fiecare lună.
La fiecare tranzacție făcută din pușcărie de Lungu erau livrate în jur de 20 de baxuri.
Membrii grupării se foloseau de fiecare dată de două mașini, una cu rol de antemergător, pentru verificarea traseului, și una în care era încărcată marfa de contrabandă. Autoturismul folosit pentru transport era prevăzut cu folie de culoare închisă pe geamuri și avea scaunele din spate scoase. Pe durata transportului, membrii grupării direct implicați țineau permanent legătura telefonic și se coordonau pentru evitarea eventualelor filtre de poliție.
Șoferii primeau între 400 și 500 de lei, iar cărăușii între 400 și 800 de lei.
Soția lui Lungu, „contabil-șef” al veniturilor făcute din contrabandă
În toate aceste activități ilegale, Lungu, susțin procurorii DIICOT Suceava, era sprijinit de un alt inculpat în dosarul Căjvănean, Iulian Spatariu, coleg de celulă cu primul.
Acesta nu numai că l-a ajutat pe Lungu să-și dezvolte gruparea infracțională și să coordoneze activitățile de contrabandă, dar i-a și amenințat telefonic pe doi dintre cărăușii care la un moment dat nu au mai vrut să asculte ordinele.
Cumătrul lui Lungu, Florin Laurențiu Mateiciuc, i-a amenințat și bătut pe cărăușii care refuzau să mai participe la activitățile de contrabandă, nemulțumiți că nu au fost plătiți așa cum se înțeleseseră inițial.
Banii câștigați de pe urma tranzacțiilor cu țigări erau trimiși de Constantin Lungu, prin intermediari, soției sale, Alina Daniela Lungu, cea care, susțin anchetatorii, păstra și o evidență a sumelor colectate și cheltuite.
De altfel, în urma perchezițiilor, în locuința soției lui Lungu, în galeria draperiei a fost găsită suma de 27.570 de euro, bani proveniți din activitățile ilicite, precum și un caiet și o agendă care conțineau numeroase mențiuni privind sume de bani predate sau colectate în urma tranzacțiilor efectuate cu țigările de contrabandă.



Recomandări

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor
Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor
Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor