„Cum veniră se făcură…

…toți o apă ș-un pământ”, scria Poetul, cu mai bine de un secol în urmă. Să fi știut ceva Eminescu despre evoluția (involuția e mai corect) fotbalului românesc încă de pe atunci? N-ar fi de mirare, că doar îl știm de vizionar, iar de aici până la divizionar (A) nu mai e decât un pas mic. La fel de mic ca fotbalul nostru în general. Golanii aflați la comenzile acestuia de vreo două decenii, autorii principali ai dezastrului la care asistăm cutremurați dar impasibili, în tot acest timp am avut o singură îndeletnicire în relația cu spectatorii: să le împuie capul, cu ajutorul presei de toate tipurile, cu gogorițe de tipul „campionatul nostru e pentru cele mai puternice din Europa” și, desigur, „mai corect ca la noi nu e se joacă nicăieri în lume”!… mai ales că pușcăriabilul (unul din cei mulți, nu singurul) Pădureanu decretase închiderea cooperativei la „momentul zero” al fotbalului românesc, acum un deceniu și mai bine. Momentul ăsta zero, zic eu, era doar așa, o metaforă, sensul corect fiind că era abia începutul traiectoriei către valoarea de zero absolut la care am ajuns, iată, abia zilele astea. Fiindcă această ultimă etapă, a 22-a, parcă, a adus ceea ce în terminologia mafiotă a ălora despre care vorbeam mai sus s-ar putea exprima prin „dovada incontestabilă a omogenității campionatului nostru, a echilibrului valorilor, a faptului că nu mai există echipe mari și echipe mici” etc. Da, așa e: echilibrul e perfect, dar nenorocitele astea 18 s-au omogenizat la cota 0 (zero, tot zero!). Le-am văzut pe cele 5 cu pretenții la titlu luând-o din toate pozițiile, de la altele 5 care numai fotbal nu poți spune că joacă. Până și Vasluiul, în care credeam până alaltăieri, a reușit o panaramă de joc încât credeai că flăcăii ăia au lăsat șprițul (al 29-lea!) pe masă, au tras o fugă (cu taxiul) până la stadion, au schimbat costumele cu chiloții, iar apoi, după vreo două ore cu tot cu dușul, s-au reîntors la șpriț. Dinamo a dat vina pe arbitri că, pardon, Cap de Zmeu, n-a nimerit instalația de la fix 11 metri, Rapid a luat-o și ea acasă de la Nimeni, CFR Cluj a copiat-o pe Dinamo, iar Steaua a fost de-a dreptul hazlie, cu pămpălăul ei de portar (ăștia-s ăia care stau pe la uși, cu șapcă și cu uniformă, nu?) în frunte. Omogenitate, nenică, echilibru, așa-i? Toți, o apă ș-un pământ.