Cum trăiau oamenii în vremea lui Ștefan cel Mare? (partea a II-a)

Să vedem mai departe cum locuia omul medieval. Cum era casa lui, cum arăta satul pe vremea lui. În ce zone se întocmeau așezările. Se pare că densitatea cea mai mare exista în zonele de sub munți, mai ferite de primejdii. Existau două tipuri de așezări: de vale și de platou. Cele de vale erau dispuse de-a lungul firului apei, fiind mai adunate. Aici locuitorii practicau îndeosebi agricultura. Cele de platou, submontan și montan, erau dispersate pe teritorii mai largi. Aici fânețele reprezentau bogăția principală. Hotarele
Cum se stabileau hotarele, în acele vremuri în care nu exista cadastru, topografi și geodezi, ca în zilele noastre. Inițial, hotarele erau stabilite după semnele care se aflau în teren (movile, arbori, pietre mari, șanțuri, râuri). Mai apoi, oamenii înșiși au creat semnele, acolo unde era nevoie. Au pus stâlpi, copaci ciopliți și însemnați cu capul de bour, ca în Moldova.
Pentru delimitarea suprafețelor mici, de exemplu, se apela la puterea fizică a omului. Trebuia să arunce un obiect greu – topor, băț, măciucă – în patru părți sau în toate părțile, din mijlocul locului ce trebuia măsurat.
Pentru delimitarea hotarului, se apela la o metodă foarte originală. Erau aduși câțiva copii care, după ce se stabilea hotarul, erau bătuți, trași de urechi și de păr, spune cronica „ca să țină minte, după obicei”. Iată că omul medieval știa ceea ce noi ne-am lămurit recent și anume că memoria bazată pe emoții puternice este cea mai trainică.
Respectarea și apărarea hotarelor era o problemă foarte serioasă. Hotarele țării erau păzite de așa-numitele „sate de plai” (în regiunile de munte). De unde și denumirea pe care o știm cu toții de „plăieși”. De asemenea, la Dunăre mai păzeau „călărașii de margine”. Unele din aceste așezări, pentru slujba grea ce o aveau de făcut, aveau un regim fiscal privilegiat, adică erau scutite de anumite dări. În afară de satele de plăieși, punctele de trecere (vadurile la Dunăre și pasurile din munți) erau păzite de 12 sate.
(Elena Moroșan, „Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni”)