Cum te pot păcăli etichetele produselor „sănătoase”



Un studiu arată că oamenii sunt influențați într-o mare măsură de etichetarea mâncării ca fiind organică, existând riscul de a fi păcăliți de plasarea acestei etichete pe ambalajul unor alimente obișnuite.
Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea Cornell din New York, eticheta de „mâncare organică” poate influența mai mult decât viziunea asupra sănătății. Astfel, percepția gustului, a caloriilor și a valorii poate fi alterată semnificativ atunci când un produs este prezentat drept organic, scrie Daily Mail.
Experimentul, pentru care cercetătorii au recrutat 115 oameni de la un centru comercial local, a presupus testarea de către aceștia a trei perechi de produse: două iaurturi, două prăjituri și două pungi de chips.
În cadrul fiecărei perechi, un produs a fost etichetat „organic”, iar altul – „normal”. Aspectul pe care nu l-au observat a fost că cele două produse erau, în fiecare caz, organice.
Participanților li s-a cerut să evalueze gustul și conținutul de calorii din fiecare aliment, precum și să numească un preț pe care l-ar plăti pentru ele.
Desfășurarea experimentului a demonstrat că eticheta de „organic” a influențat considerabil percepțiile consumatorilor. În ceea ce privește prăjiturile și iaurtul, participanții au estimat că au cu mult mai puține calorii atunci când au fost etichetate „organice”, arătându-se dispuși să plătească mai mult cu până la 23,4 la sută pentru ele.
Percepția asupra aspectelor nutriționale ale acestor produse a fost de asemenea modificată. Prăjiturile și iaurtul cu eticheta „organic” au fost considerate, după gust, ca având mai puține grăsimi decât cele normale, în timp ce prăjiturile și cartofii „organici” au fost considerate a fi mai nutritive.
Eticheta a păcălit și papilele gustative ale oamenilor: în cazul celei cu „organic”, cartofii au lăsat impresia ca fiind mai apetisanți, iar iaurtul, ca având mai multă aromă.
Pe de altă parte, cercetătorii au evidențiat că oamenii care consultă cu regularitate etichetele cu aspecte nutritive, cei care cumpără regulat mâncare organică și cei care obișnuiesc să recicleze sunt mai susceptibili la efectul acesta pe care îl are denumirea de „organic”.