Cum se moare scump

Abia întors de la Tirana, unde i se publicase o carte de versuri tradusă în albaneză, Cezar Ivănescu, încercat de cine știe ce premoniții, a considerat c-a venit vremea să-și pună ordine în cele prea de mult amânate. Își redactase testamentul, lăsând totul fiicei sale adoptive. L-a autentificat la notariat. Pentru procesul cu Dinescu-CNSAS, și-a angajat avocat de prestigiu.
Cum se știe, într-o emisiune TV din 1 februarie 2008, Mircea Dinescu a afirmat că poetul Ivănescu a semnat un angajament de colaborare în 1961, primind de la CNSAS verdictul de securist. Întrebați, ceilalți membri ai Colegiului adoptă cu totul altă poziție. Turianu: „S-a dat verdict? Nu știu.” Mai circumspecți și mai în spiritul legii, Const. Buchet, Laurențiu Csendes, Claudiu Secașiu, Florin Chirițescu, Leon Tarău, Ticu Dumitrescu, afirmă că nu-și amintesc de ședința cu pricina și că, oricum, nu s-a dat nici un verdict. Legea 187 și Regulamentul CSNAS precizează: „darea spre publicitate a unor date sau informații din dosare necorespunzătoare adevărului, de natură să lezeze viața, demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.” Așa spune legea. Și degeaba spune… În numai două luni, Cezar a slăbit 13 kg. și a fost nevoit să umble cu cârja.
El, fost boxer la categoria semi-ușoară, ajunsese aproape o umbră! Suferea cumplit: exact ceea ce apără legea, adică demnitatea, onoarea, reputația, considera că i-au fost grav afectate. S-a împrumutat pe unde a putut (nu-i ușor de plătit onorariul unui avocat de talia lui Sergiu Andon), punând de-o parte și suma necesară pentru tămăduirea unei afecțiuni simple, dar deranjante.
Nu-i corect să destăinui aici care i-a fost suferința, deși ar fi necesar, pentru a se vedea cum și de ce se poate muri în România veacului XXI. Marii poeți nu-s scutiți de neplăcerile afecțiunilor banale – de la amigdalite, la hemoroizi ori apendicite. Cezar află despre o minunăție de clinică privată la Bacău. Instalat acolo, va telefona la Iași, încântat de confortul rezervei, ce includea și o terasă unde putea fuma în voie și chiar lucra: pregătea proiectul manifestărilor ce urmau să marcheze, în 2009, 40 de ani de funcționare a Editurii „Junimea”. A promis să telefoneze imediat după ușoara operație „neinvazivă”, dar, a doua zi, s-a așternut neașteptată tăcere. Alarmați, ieșenii sună la clinica din Bacău și află că, din pricina unei embolii pulmonare, poetul a fost transferat la Spitalul de urgențe. Și medicii de aici se declară neputincioși, așa că bolnavul va fi transportat de SMURD la București-Floreasca.
Tratativele pentru aprobarea elicopterului au început la ora 10 și s-au finalizat la 16. În acest răstimp, dacă mai adăugăm și orele de zbor București-Bacău-București, Cezar ar fi ajuns în Capitală și dus cu tractorul. Va muri la Spitalul bucureștean de urgențe cu același diagnostic: embolie. Se pare, însă, că la necropsie s-a descoperit altceva: nu embolie, ci stop cardiac datorat stării precare a cordului. Inima lui beteagă n-ar fi suportat nici anestezia pentru scoaterea unei măsele, Dacă aceste informații, provenind de la cei ce i-au fost în preajmă, se confirmă, ar fi vorba de o culpă medicală, fiindcă anestezicul se alege și se dozează în funcție de rezultatul unor obligatorii investigații prealabile.
Oricum ar fi, remarcabilul poet Cezar Ivănescu a murit cu zile.
Apucase să achite taxa pretinsă de clinică: 1000 de euro.
În poemul „Doina”, Cezar întreabă și se întreabă: „Într-o noapte am murire / într-o noapte am murit / fără teamă de orbire / Pe Domnul l-am întâlnit (…) Spune-mi Doamne, care-i rodul / Încarnării noastre-n Tot? / Suntem oare un nimica / Mai ușor ca negura? / Dacă tot murim cu totul / înviem apoi de tot?” Poetul are șansa eternei resurecții prin cuvânt. Asta, nu i-o poate lua nimeni.