Într-un pamflet datând din august 2000, scriitorul Mircea Mihăieș își bătea joc, la cel mai finuț mod cu putință, de răposatul Emil Constantinescu, enumerându-i câteva gafe antologice, între care „simpatica inițiativă de a-l felicita de Crăciun pe președintele Turciei, a cărui religie nu e neapărat legată de suferințele Mântuitorului nostru.” O gafă națională, sănătoasă și longevivă, de care numai un șef de stat pe nume Constantinescu poate fi în stare. Dacă ar mai fi fost prezident, Miluță i-ar fi urat de Paști lui Osama ca „taina sfântă a Învierii să-i aducă pace și liniște sufletească!”.
Pe mine, ca om simplu, fiecare zi mă întâmpină cu o normă de gafe musai de îndeplinit, ceea ce mă asemuie unui proletar conștiincios, care-n fiecare zi are de făurit un număr consistent de piese la strung. Singura deosebire notabilă e că, în timp ce de sărbători numărul de piese ale strungarului scade, gafele mele cresc simțitor în număr și consistență.
Spre exemplificare, dar și ca un soi de autocritică responsabilă, vă aduc la cunoștință ultimul meu set complet de gafe, comise la ultima împerechere a Paștelui cu 1 Mai muncitoresc:
1. Aidoma lui Emil, vizibil distrat în privința apartenenței religioase a celor din jur, de Paști am salutat prin „Christos a înviat!” o familie de evrei vegetarieni, pe care am invitat-o in corpore la un prânz copios, cu diverse păstrămioare și mușchiulețuri, ouă roșii, cozonaci și pască. N-are rost să adaug că toate bunătățile mele se laudă, în momentul actual, cu un mucegai de două degete;
2. De 1 Mai, i-am cântat două strofe din „Internaționala” unui șomer de vocație, unui Cioran fără operă, care-a jurat pe Biblie să nu muncească în viața lui;
3. Cuprins de zel, unui procuror înalt în schemă i-am trimis o ilustrată cu textul: „Fie ca lumina blândă a Învierii să vă arate calea clară a luptei pentru eradicare corupției din țară!”. Seara, o voce care s-a recomandat „Înviatul” mi-a recomandat să-mi păstrez recomandările pentru magistrații stagiari, purtători de caș la gură;
4. I-am urat un sincer „Mulți ani fericiți!” unui artist plastic foarte la modă, despre care am aflat ulterior că intenționează să-și curme zilele până la finele primului semestru al anului;
5. Văzând eu cum primăvara tot pune pe ea fibră vegetală, i-am trimis o felicitare pișicheră administratorului meu de bloc, un becher foarte arătos, unde-i uram să fie toată viața și toată posteritatea adorat de femei frumoase, pe măsura perfecțiunii sale fizice. În aceeași zi, asistentul lui a luat legătura cu mine, informându-mă că urările mele sunt deplasate, întrucât administratorul este homosexual, și se mai și mândrește cu asta; homosexualii fiind și ei de două feluri, unii care se mândresc cu asta, alții care nu. Prin urmare, sfatul său sincer e să mă îndrept spre altă asociație de locatari, mai apropiată de simțul meu comic.
Se vede așadar că nu-i nevoie să te cheme Constantinescu sau Cioroianu, ca s-o nimerești sistematic în bară. Singura diferență e că unii comit gafe naționale, iar alții doar gafe personale.
