La toate popoarele creștine pot fi întâlnite diferite obiceiuri de Florii, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia.
Creștinii ortodocși prăznuiesc, duminică, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele și rememorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii orașului și întâmpinat cu frunze de palmier, fiind totodată sărbătoarea celor care au nume de flori.
Floriile, primul praznic împărătesc sau Duminica Stâlparilor, deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paște, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.
De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos își arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută și ca Moșii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.
Ortodocșii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.
În prescripțiile iudaice se arăta că fiecare evreu trebuie să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale și de învierea sa din morți au fost profețite cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele „Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei”.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toți cei patru evangheliști, Ioan, Luca Matei și Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele șezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinții Părinți ca fiind mărturisirea faptului că învățătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinților Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.
După modelul mulțimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, să se sfințească ramurile de salcie aduse de credincioși. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfințire a salciei, ținând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinței vieții asupra morții, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
De Florii, atenția comunității tradiționale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renașterea vegetației. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeița romană a florilor, Flora, peste care creștinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creștină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut și nenumărate obiceiuri și tradiții, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
Obiceiuri de Florii în România
De exemplu, de Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate.
De asemenea, la miezul nopții se fierbe busuioc în apă, iar dimineața fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos și strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr, în speranța că băieții se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfințită riscă să albească.
La toate popoarele creștine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiții nu au nimic în comun cu spiritul creștinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creștinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfințită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor lor și păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfințite se păstrează peste an, fiind folosite cu credință la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetației, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
Semnificația creștină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraș călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în pictură.
Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiați să își dăruiască ramuri de salcie în această zi.
În sâmbăta Floriilor, femeile din unele zone ale țării aduc ofrandă de pomenire a morților împărțind plăcinte de post
În sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazărița, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazărița”, se îmbrăca în mireasă și colinda, împreună cu celelalte, în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazărița se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lazărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc și aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
În trecut, ramura de salcie sfințită era folosită și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie pentru a fi feriți de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele.
De asemenea, exista și obiceiul ca părinții îi lovească pe copii cu nuielușa de salcie când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți.
În seara din ajunul Floriilor se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește de la o biserică și se sfârșește la o alta, în amintirea ieșirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul său spre Ierusalim. Pelerinajul are și rolul binecuvântării orașului respectiv.
(sursa: www.gandul.info)
