Cum să uiți?

Vine meciul cu Naționala semilunei – prilej cu care îmi amintesc că, în urmă cu mai bine de 50 de ani, mă aflam la Istanbul împreună cu Cristian Țopescu și Ion Chirilă, ca invitați ai Asociației Ziariștilor Sportivi din Turcia. După-amiezile hălăduiam ore-n șir în partea europeană a fostei capitale otomane (pe vremea aceea, podul peste Bosfor încă nu se construise), discutând câte-n lună și-n stele în fața unui păhărel cât degetarul de ceai verde adus cu tipsia de agilii vânzători ambulanți. O zi întreagă s-a vorbit despre transmisia sportivă la radio și TV, Ion Chirilă având opinii net diferențiate de orientarea, să-i zic astfel, oficială. Faimos gazetar sportiv la vremea aceea, Chirilă, născut în Basarabia din tată lipovean (Kirilov) și mamă grecoaică din Rodos, vorbitor al câtorva limbi străine și traducător din literatura rusă (Bulgakov, Zoșcenco), autor al câtorva zeci de lucrări originale editate, precum și al unor prețuite „prefețe” ale emisiunii „Fotbal minut cu minut”, deținător al recordului de tiraj în România (cartea lui despre Nadia Comăneci s-a vândut în 300.000 de exemplare!), era preocupat înainte de orice de logica și profesionalismul comentariului, alături de necesara cultivare a sănătății limbii române. Mircea Lucescu l-a caracterizat ca „un artist în mijlocul activității sportive”, care „a reușit să schimbe perspectiva asupra fotbalului, a schimbat sportul. E greu, ca ziarist, să schimbi ceva în lumea sportului, însă el a reușit”. Vanea Chirilă văzuse pe viu opt ediții ale Campionatelor Mondiale de fotbal și două Olimpiade (a fost, mai târziu, redactor-șef la „Gazeta sporturilor”) și, încă de pe atunci, era considerat pe bună dreptate cea mai autorizată instanță într-ale gazetăriei sportive. Îmi pare rău că nu m-am învrednicit să notez decât la vreo jumătate de ceas după începerea originalei prelegeri ținute pe malul Bosforului. Care, acasă nici n-ar fi fost îngăduită: teama de cuvântul rostit în eter era de-a dreptul paralizantă (transmisia directă rămânând singurul loc în care cenzura n-avea cum să acționeze) și șefii de la Radio ne cereau cu insistență doar atât: „descrieți faza”. Nici un cuvânt pe de lături! Adicătelea, Vasile pasează lui Gheorghe, Gheorghe lui Năstase… ș.a.m.d.” Exact invers de ceea ce propunea Chirilă: relatare cuprinzătoare și colorată, capabilă să suplinească absența imaginii, ținută intelectuală, corectitudine lingvistică. Detesta poncifele gen „tresărire de orgoliu”, „nu se complică”, „obține un fault” (prostie: se obține lovitura liberă, faultul este infracțiunea săvârșită de adversar, n-ai cum să-l obții tu!), cerea utilizarea parcimonioasă a exclamațiilor ultra-admirative de tip „incredibil!!”, „fantastic!”, milita pentru îmbogățirea vocabularului, redus prin forța împrejurărilor la 50-60 de cuvinte, și-și dorea, ca ascultător, fraze cu miez, rotunde și până la capăt încheiate. Dacă, Doamne ferește, pe aleile cimitirului în care odihnește din 2009 s-ar auzi bolboroselile poticnite ale lui Ilie Dobre, Chirilă s-ar întoarce în mormânt! „E-o prejudecată – ne spunea – ideea că radio-relatarea-i obligatoriu să aibă ritmul bătăii calicilor la gură – un meci lent se cuvine să aibă parte de un comentariu adecvat, (și) astfel sugerându-i-se ascultătorului realitatea din teren”. Nu mai știu dacă a apucat moda urletelor nesfârșite „gooool!!”, dar cred că ar fi dezavuat-o, fiindcă n-are nici o noimă să strigi din străfundul bojocilor când se marchează cel de al șaptelea gol al gazdelor – cel mult atunci când soarta meciului depinde într-adevăr și la modul dramatic de acel unic punct înscris la capătul răbdării tuturor. Vanea Chirilă intuise că efectul emisiunii cu cel mai mare număr de ascultători asupra corectitudinii limbii române este vrând-nevrând mai mare decât acela al normărilor savante din dicționarele Academiei; nu știu cum ar comenta azi bubița pe limbă ce le-a ieșit unor comentatori hotărâți să-l înlocuiască definitiv pe „de” cu „de către” („Mingea șutată de către Popescu s-a lovit de către bară…”). Comentariile fotbalistice la nou-născuta televiziune Chirilă le considera ca adresate mai degrabă… nevăzătorilor: „Nu-mi spune mie că mingea a ieșit în aut, asta văd și singur, spune-mi că preluarea a fost ori nu cea mai indicată, apreciază calitatea driblingului, utilitatea pasei, precizia sau imprecizia stopului, acuratețea gestului tehnic, descrie-mi construcția fazei, alegerea soluției, deslușește-mi desenul strategic, câtimea efortului, amendează inspirația deciziei, caută eventualitatea alternativei, nu fi redundant și tautologic. Și nu uita: vedem, vedem și noi! Nu suntem chiori!”. Evident, lecția predată de Ion Chirilă în 1964 a rămas cât se poate de actuală. Ține seama cineva de ea?