Cum să înviem zilnic

Moarte și Înviere! Două noțiuni care ne copleșesc ori de câte ori citim sau auzim de ele. În Duminica a XXIV-a după Rusalii, pericopa evanghelică din cadrul Sfintei Liturghii ne oferă prilejul de a medita la aceste noțiuni vitale pentru viața fiecărui creștin. Din cuprinsul Evangheliei, aflăm de moartea prematură a unei copile de doar 12 ani, urmată de actul minunat al Mântuitorului Hristos, Care a înviat-o. Cu aceeași emoție ca martorii „nefirescului“ eveniment, la rândul nostru, rămânem uimiți de puterea Fiului lui Dumnezeu asupra morții, fenomen ce a suscitat dintotdeauna nenumărate controverse.
Dintru început trebuie să spunem că moartea constituie un accident în istoria umanității, căci Dumnezeu nu a făcut moartea. Omul, prin păcatul săvârșit a „creat-o”, aceasta putând fi numită fructul neascultării față de Creator. Poate că de aceea o considerăm atât de nefirească, evitând cu grijă subiectul. Reprezentând un „accident”, produce frecvent incidente – dificultăți de înțelegere, de acceptare, ba chiar de raportare a oamenilor la ea. Prin învierea fiicei lui Iair, Mântuitorul nostru a voit să ne arate că, odată ce moartea a pus stăpânire pe viață, El nu putea rămâne indiferent. De aceea a „inventat” un remediu împotriva morții, „lucrul mai mare decât numele cu care este numit”, și anume Învierea.
Ca să nu disperăm înaintea dispariției fizice, Părinții Bisericii ne îndeamnă să lucrăm pentru o înviere continuă din păcat, silindu-ne să restaurăm firea umană căzută în tenebroase patimi, cu gândul la Învierea lui Hristos, care devine învierea noastră prin unirea cu El. Nu ne vine ușor să înviem zilnic, căci drumul se dovedește anevoios, presărat cu multe ispite, încercări ori afundări în cumplita vinovăție. Dar, dacă nu vom uita că Învierea lui Hristos reprezintă începătura învierii și a vieții celei veșnice (I Corinteni 15, 20), prototipul și chezășia învierii noastre, atunci piatra de la ușa propriului mormânt, oricât de mare sau de împovărătoare ar fi, o vom putea spulbera.
Afirmam că se cuvine să conștientizăm necesitatea unei „învieri” zilnice din păcat la virtute, ca pe o faptă permanentă, mereu actuală, menită să se petreacă cu fiecare din noi. De vrem să intrăm în locașurile drepților atunci când vom păși pragul morții fizice, se cade să parcurgem calea de la moartea păcatului la viața cea nouă, fără de prihană, în toate zilele existenței noastre pământești. Doar așa vom înțelege o cerere din prima rugăciune rostită de preot la Vecernia din Duminica Pogorârii Sfântului Duh: „Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Tine, Doamne, și caută spre noi cu bunăvoință și har”.
Așadar, înainte de trecerea prin moarte și Învierea de obște, trebuie să căutăm învierea inimilor noastre. Păcatul, ignoranța ne transformă sufletele într-un mormânt în care zace îngropat harul Botezului – adică Însuși Hristos, în numele Căruia ne-am botezat –, așteptând cu răbdare ca piatra să fie prăvălită și să învieze Hristos în noi. Dar cum se prăvălește oare lespedea de pe ușa mormântului inimii, pentru ca harul lui Dumnezeu să devină lucrător în ea? Părinții filocalici ne arată că aceasta se face prin neîncetată nevoință și pocăință, prin înlăturarea urii, prin iertare, prin împăcare cu semenii și prin împărtășirea cu Hristos euharistic.
Prin urmare, când vorbim despre Înviere, să n-o privim ca pe o stare legată doar de Eshatologie, de sfârșitul veacurilor, ci ca pe una dinamică, zilnică, destoinică de a schimba viața noastră și pe-a lumii înconjurătoare. Pocăința neîncetată, conținând bucuria Învierii, este reazemul scării virtuților, dar și însoțitoarea noastră în drumul către înviere și îndumnezeire. Atât pocăința pentru propriile păcatele sau cea izvorâtă din iubire, pentru păcatele întregii lumi, cât și pocăința ca stare asumată, ca un nou mod de viață, ne preschimbă existența într-o continuă Cruce și Înviere, până când vom ajunge la sfârșitul ostenelilor pământești, la Învierea cea de obște, la prăznuirea Paștelui celui veșnic, împreună cu toți sfinții, în Împărăția lui Dumnezeu.
(Arhimandritul Mihail Daniliuc, Doxologia.ro)