Cum să învăț ca să țin minte

„Nu țin minte”. „Nu mă ajută memoria”. „Uit foarte repede”. Cu toții am spus – și nu o dată – aceste cuvinte. Citim o carte și, după vreo două săptămâni, dacă ne pune cineva să facem un rezumat, nu putem. O carte citită mai demult… nici nu intră în discuție. Cum se poate ca, odată citit ceva, să se șteargă total din memorie? Uitatul e un dat al firii. Dar chiar de tot?! Am găsit niște răspunsuri răsfoind un curs care se numește „Arta de a învăța”. Citindu-l, mi-am dat seama că mulți dintre noi nu învățăm bine. Nu învățăm cum trebuie. Și atunci? Cum se învață?
Sunt câteva tehnici foarte simple care ar trebui urmate ca să învățăm bine.
Schema
În primul rând, o schemă bună. Ce se întâmplă cu această schemă? Multora dintre noi ni se pare inutilă. De ce să mai scriu o dată ceea ce am deja în carte? De ce să mai pierd timpul? Pentru că le poți aranja într-o formă pe care mintea o „primește” mai ușor. Una e să spui „În cele ce urmează, aș vrea să vă prezint câteva lucruri despre Sinodul I ecumenic. Acest sinod, de o mare importanță pentru biserică, a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare, denumit mai apoi de biserică „cel întocmai cu apostolii”. Acest conciliu a avut loc în anul 325, la Niceea. Adunarea acestui sinod a fost provocată de răspândirea ereziei lui Arie, care pretindea că Fiul n-ar fi de aceeași fire cu Tatăl, ci ar fi o creatură a Tatălui. Printre personalitățile importante care au participat, amintim pe Sfântul Atanasie, viitorul Patriarh al Alexandriei, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon al Trimitundei. La finalul lucrărilor, sinodul stabilește că Fiul este deoființă cu tatăl.”
Să vedem cum am putea schematiza asta:
Sinodul I
anul: 325
locul: Niceea
inițiat de: împăratul Constantin cel Mare
participanți: Sf. Atanasie, Sf. Nicolae, Sf. Spiridon
erezie: Fiul nu este de aceeași ființă cu Tatăl, ci este o creatură a Lui
doctrina corectă: Fiul este deoființă cu Tatăl
Parcă e mai ușor de reținut în forma aceasta, nu?
Consultarea mai multor surse
Un alt sfat ar fi consultarea mai multor surse. Pe lângă avantajul că vom cunoaște mai multe, ne va rămâne în minte un plan schematic al temei. Tocmai acest plan – fondul problemei, ideile principale – este de dorit să ne rămână în minte.
Transformarea abstractului în concret
O problemă a învățământului contemporan de care ne-am lovit cu toții este gradul prea mare de abstractizare. Întâlnim peste tot „teorii”, „funcții”, „metode” ș.a.m.d., pe care mintea noastră nu le prea primește. Dacă vom căuta exemple concrete, dacă vom converti „abstractul” în „concret”, vom reține cu foarte mare ușurință.
Acest lucru de fapt se traduce foarte simplu prin „să înțelegem mai înainte de a învăța”. Să nu punem nimic în mintea noastră mai înainte de a fi înțeles. Pentru că vom uita foarte repede. Îmi place cuviosul Paisie Aghioritul, pentru că întotdeauna ilustrează ideile prin exemple. Întrebat ce este simplitatea, el dă un exemplu. Spune că mergea cu mașina spre Tesalonic împreună cu doi bărbați. La un moment dat, i s-a făcut rău și a rugat să se deschidă geamul. Omului de lângă el i s-a făcut frig. Atunci a propus o soluție de compromis: când îi e rău, să deschidă puțin geamul, iar când se face frig, să-l închidă la loc. A zis: uite, asta e simplitatea. Dacă n-am fi avut simplitate și n-am fi spus simplu unde e problema, am fi răbdat amândoi degeaba. Așa, toți am fost mulțumiți.
Ei, când primești un exemplu, altfel ți se limpezesc lucrurile. Dar nu întotdeauna primim exemple la idei sau teorii abstracte. Să le căutăm noi atunci ca să înțelegem. Să le descoperim singuri. Natura e bogată, viața oamenilor e bogată, sigur vom găsi exemple dacă vom căuta.
Fragmentarea materialului
Cu siguranță vom învăța mai cu spor dacă vom împărți materialul în părți mai mici. Nici mâncarea n-o băgăm toată odată în gură, ci o împărțim în bucățele, ca s-o putem mesteca. E la fel cu orice lucru pe care-l facem: dacă avem ceva „mare” de făcut, ne speriem. Dacă vedem că avem de făcut ceva „mai mic”, prindem curaj.
Etapizarea învățatului
Învățarea nu se face dintr-o dată. Există mai multe faze. Prima citire o reprezintă familiarizarea cu textul. Ca și cum am intra într-o casă. Nu reținem toate detaliile, ce tablouri erau pe perete. Dar, dacă suntem întrebați, știm cam pe unde era biblioteca, patul, frigiderul. A doua citire, e buna înțelegere a textului. Ne asigurăm c-am priceput tot. Și nu numai c-am priceput, dar că am organizat informația bine. Principal, secundar, detaliu. Iar abia apoi vine memorarea propriu zisă, structurată, frumoasă. După care putem povesti tot, într-o ordine. Frumos și bine. Nu învățăm la întâmplare, ci organizat și structurat. Ca să reținem, nu ca să bifăm încă o carte pe lista noastră de lecturi.
Am prezentat, în mare, câteva din ideile care mi-au reținut atenția. Mai erau și alte sfaturi: cum să subliniezi eficient, cum să scoți fișe și alte asemenea. Dacă vom începe să învățăm eficient, le vom descoperi singuri. Sau putem căuta cursul pentru a ne documenta mai bine.
E nevoie ca tinerii să fie învățați să învețe. Mulți dintre ei nu știu. E păcat să treacă pe lângă ei atâtea lucruri frumoase, atâtea informații interesante. E șansa lor.
(Elena MOROȘAN, „Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni”)