Cum să educăm copiii ca să fie ascultători (II)

Copiii nu trebuie să audă niciodată, cum se întâmplă adesea: „Minți la fel ca taică-tău!“, „Vei fi un neisprăvit, ca și taică-tău!“ sau „Vei fi o risipitoare, ca maică-ta“, „Nu vei face, ca și maică-ta, nici o brânză!“… Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima și ascultarea față de părinți!
Părinții nu trebuie niciodată să-și permită jocuri și glume necuviincioase cu copiii sau în prezența lor. Un tată care face pe măscăriciul în fața copiilor nu trebuie să mai pretindă respectul lor; copiii îl vor sfida cu vorba și cu fapta. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim duri și încruntați în permanență. O atitudine de seriozitate, combinată cu blândețea și duioșia părintească se deosebesc cu ușurință de bufoneriile care păgubesc autoritatea părintească. Un tată blând, duios, dar serios este respectat mult mai mult. La o singură privire a sa, copiii îi dau imediat ascultare.
Dacă vreți să fiți ascultați de copii, arătați-le și demonstrați-le iubirea voastră, o iubire din inimă, rațională, îndreptată spre binele copilului. Unde vede o astfel de iubire, copilul arată supunere și ascultare, nu de frică, ci din respect și dragoste.
Nu vă arătați niciodată indiferenți la bucuriile și durerile copilului. Să nu spuneți niciodată că acești copii sunt povară și chin pentru voi; nu arătați că un sacrificiu făcut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiți-le tot ce trebuie să le oferiți din toată inima și cu bucurie. Dacă părinții îi aruncă unui copil o bucată de pâine însoțită de ocări și regrete, cum își va mai păstra acesta iubirea pentru ei?
Faceți-le copiilor uneori mici plăceri și bucurii. Un mic dar de sărbători sau de ziua lor, oferit cu dragoste, menține iubirea copiilor. Atrageți-vă inimile lor prin comportamentul sincer și încrezător față de ei. Trebuie să avem mereu încredere în ceea ce este bun în copii, atâta timp cât nu avem temei să ne convingem de contrariu. Suspiciunea și neîncrederea îi întristează și le ucid dragostea. Nu adânciți gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie disprețuitoare sau observații răutăcioase; acestea le înăspresc inima și șterg orice urmă de iubire din ea.