Un academician din Marea Britanie a descoperit că reprizele scurte, dar intensive de exerciții fizice au maimulte efecte benefice asupra bolilor de inimă, în timp ce efortul mai puțin solicitant, dar făcut pe o perioadă îndelungată, este mai puțin eficient la reducerea grăsimii din sânge.
Descoperirea a fost făcută în urma unui experiment realizat de academicianul Stuart Gray, de la Universitatea din Aberdeen, în cadrul căruia mai mulți bărbați cu vârsta între 18 și 35 de ani au fost puși fie să facă sprinturi de mare intensitate pe o bicicletă de exerciții, fie să meargă în pas vioi timp de jumătate de oră, informează Daily Mail.
Cei de pe bicicletă au pedalat cât de repede au putut pentru 30 de secunde, au luat o pauză de patru minute, după care au repetat procesul de patru ori. Aceasta a însemnat că au făcut, în total, două minute și jumătate de exerciții suficient de solicitante încât să-i facă să transpire și să-i lase fără suflare.
Ceilalți au mers în ritmul vioi recomandat de normele de sănătate ale Guvernului britanic.
O zi mai târziu, toți subiecții s-au întors în laborator și au mâncat un mic-dejun cu multe grăsimi și un prânz constând în pâine, maioneză și brânză. Apoi li s-a testat sângele pentru a analiza viteza de reducere a nivelului de grăsime în sânge – grăsimea care rămâne în sânge după masă este prima care declanșează îngreunarea circulației în artere și afecțiunile cardiace.
Rezultatele au arătat că mersul în pas vioi a redus nivelul de grăsime cu 11 la sută, în comparație cu lipsa totală de exercițiu fizic. În același timp, sesiunile scurte și intensive de efort au redus grăsimea cu 33 la sută, acesta fiind tipul de efect așteptat de la 90 de minute de alergare.
Potrivit doctorului Gray, în timp ce antrenamentul intensiv nu amplifică forța „în mod necesar”, mărește, în schimb, nivelul de rezistență. Academicianul a adăugat că antrenamentele de durată scurtă sunt „extrem de importante din moment ce timpul este considerat principalul obstacol în a face exerciții”.
Tehnica are și câteva dezavantaje. Nevoia de a lua o pauză între reprizele de exercițiu intensiv prelungește întregul procedeu la o durată de aproximativ 20 de minute – și trebuie să fie luată în mod regulat.