Pledoarie pentru familie

Cum poate afecta „căsătoria” între persoane de același sex căsătoria naturală?



În România „căsătoria” între persoanele de același sex nu este o temă care să fi pornit de jos în sus, dinspre societate înspre politic, ci una venită mai degrabă din exteriorul țării. Legalizarea acestor „căsătorii” a debutat în anii 1990 în câteva țări, printr-o formă aparent nevinovată, parteneriatele (uniunile) civile. În următorii ani, prin modificări legislative succesive – în majoritatea cazurilor fără consultarea prealabilă a populației – în țările unde mai întâi au fost legalizate parteneriatele a urmat legalizarea căsătoriilor, iar apoi aceea a adopțiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de același sex (țări precum Anglia, Germania sau Canada sunt numai câteva exemple). Observând evoluția acestui fenomen în țările (aproximativ 20 la nivel mondial) care l-au acceptat putem face câteva constatări în ceea ce privește impactul asupra societății în ansamblul său.
Deși pentru mulți poate fi o noutate, unii profesori de la universități de prestigiu în lume și alți radicali de sorginte liberală găsesc căsătoria naturală (formată dintr-un bărbat și o femeie)… indezirabilă. Aceștia sunt în consens cu opiniile avansate de unele organizații LGBT, printre care și Frontul de eliberare a homosexualilor (Gay Liberation Front), care încă din 1969 denunța „instituția căsătoriei drept unul dintre elementele fundamentale cele mai perfide care sprijină acest sistem.” Pentru susținătorii acestei grupări, căsătoria reprezintă un obstacol în calea acceptării publice depline a libertății sexuale radicale. Acesta este motivul pentru care aceste persoane se implică în cauza distrugerii complete a instituției căsătoriei.
Unul din liderii mișcării este Judith Stacey, fost profesor de studii contemporane de gen la Universitatea din California de Sud. Stacey, care la ora actuală este cadru didactic la Universitatea din New York, declară:
„Mă opun cu putere caracterului profund discriminatoriu și antidemocratic al politicilor promovate [privind căsătoria]”
Disprețul lui Stacey față de căsătorie este atât de mare, încât chiar salută rata ascendentă a divorțurilor!
În același timp, Stacey este printre cei mai înfocați susținători din SUA ai „căsătoriei” între persoane de același sex. De fapt, majoritatea persoanelor care își exprimă, din funcțiile pe care le ocupă, dezacordul față de căsătorie, se pronunță în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că Judith Stacey și aliații săi înțeleg că susținerea ideii căsătoriei între persoane de același sex este același lucru cu distrugerea căsătoriei naturale. Stacey o citează pe profesoara de drept Nan D. Hunter, conform căreia legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex ar avea „un enorm potențial de destabilizare a definiției căsătoriei pe baza sexului.”
Trebuie să ne dăm seama ce au în minte unii dintre cei care susțin propagarea în lume a fenomenului căsătoriilor între persoane de același sex. Așa cum s-a văzut, în realitate, ei urmăresc subminarea familiei naturale, așa cum o cunoaștem cu toții. Ei își dau seama că schimbarea modului în care este definită căsătoria va duce la distrugerea căsătoriei în sine, pentru că noua definiție va favoriza modificarea atitudinii și comportamentului cetățenilor. Prin aducerea căsătoriei naturale la un nivel inferior, aceasta va fi distrusă, iar alte opțiuni sexuale vor fi aprobate și apoi promovate în societate.
România se află în ultimul an și jumătate în plină dezbatere pro și contra legalizării căsătoriei între persoane de același sex, dezbatere apărută cu prilejul lansării inițiativei cetățenești de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României de către comitetul de inițiativă condus de Mihai Gheorghiu, director general adjunct la Muzeul Țăranului Român. Inițiativa cetățenească a strâns aproape 3 milioane de semnături în toată țara și se așteaptă în această toamnă, după votul în Senat, declanșarea referendumului național de validare a legii de revizuire a Constituției, fiind pentru prima oară în România când poporul român se află atât de aproape de exercitarea cu succes a dreptului suveran de revizuire a Constituției.
(pentru scrierea articolului au fost folosite resurse aflate la http://www.allaboutlove.org/against-same-sex-marriage.htm)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. O polemică amuzantă… transcarpatică