Cum ne miră ce-i normal…

Finala Europa League a venit și s-a cărat ca nouri lungi pe șesuri. Iar în urmă-i ce-a rămas? Păi, mai întâi de toate, un lung șir de mirări. Ne mirăm ca proștii de cât de bine a ieșit totul. Ne mirăm că avioanele au aterizat, s-au parcat și au decolat conform orarului fixat, deși niciodată Otopeniul n-a avut (și hăt de-acum înainte n-o să mai aibă) parte de una bucată aterizare / decolare la fix 2 minute. Ne mirăm că nu s-au bușit și ne mirăm că n-au dat pe pistă peste mașini ale Salvării sau câini vagabonzi. Ne mirăm că antrenorii celor două echipe, atât înainte cât și după finală, n-au avut decât cuvinte de apreciere unul la adresa celuilalt, la adresa propriei echipe și a celei adverse. Ne mirăm că iarba a rezistat. Ne mirăm că n-a plouat. Ne mirăm că la început ambele galerii au aplaudat ambele echipe (în loc ca fiecare din ele s-o huiduie pe ailaltă) dar mai ales la sfârșit, înainte să se pupe între ei, câștigătorii îi mângâiau și-i îmbrățișau pe învinși. Am mai sesizat mirarea că la un meci cu asemenea miză și jucat la o viteză, pentru noi, cosmică, n-a existat nici măcar o intrare grosolană, mârlănească. Ne-am mirat cu toții (poate mai puțin noi, ăștia care eram în viață când Pele, la 17 ani, dădea două goluri în finala Campionatului Mondial) de ușurința cu care portarul și un fundaș de la Bilbao au fost driblați, iar chestia s-a amplificat când aflarăm că unul are 18, ălălalt 19 ani. Cum adică: să-i bagi la vârsta asta pe teren!? Adică dacă nu-i o gloabă „cu experiență” (doar experiența înfrângerilor, eventual) n-are ce căuta la un asemenea meci, Foarte mult mi-a plăcut mirarea lui Oprescu, primarele: „A ieșit, sincer, mai bine decât mă așteptam!”. Rău am ajuns dacă normalul ne miră. Peste toate, cei care au citit ieri „Gazeta sporturilor”, tare trebuie să se fi mirat văzând pe prima pagină galeria lui Atletico: oameni fericiți, veseli, luminoși, în dungi roșii și albe. Tot la câte 6-7 de-ăștia era câte unul alb-verde! De la Bilbao, adică. Nimeni nu părea să fi fost înjunghiat. Iar roș-albii nu văzuseră în prezența ălorlalți o „provocare”, chestie care cred că cel mai mult i-a mirat pe doi idioți numiți Alexandru Tudor și Claudiu Niculescu.