„Deciziile noastre, și nu condițiile de viață ne determină soarta”. (Anthony Robbins)
Luăm în fiecare zi hotărâri. Mai mici sau mai mari. Pentru noi sau pentru copiii noștri. Vrem să luăm întotdeauna cele mai bune hotărâri. Și sperăm ca și copiii noștri să ia cele mai bune hotărâri pentru ei mai ales când noi .. . nu suntem de față. Însă, ca orice abilitate și aceasta are nevoie de exercițiu pentru a fi aplicată cu succes în mod constant. Astfel încât uneori cea mai bună decizie pe care putem să o luăm e să nu mai luăm noi decizii in locul copiilor noștri, ci să îi implicăm și pe ei în acest proces. Și să îi lăsăm să facă singuri alegeri, asumându-și consecințele acestora, începând desigur cu situații mărunte a căror consecințe, chiar și negative, să fie ușor de suportat.
Știm cu toții cât de mult le place copiilor să hotărască ei singuri. Uneori însă nouă nu ne pică bine asta. Uneori nu avem timp să îi lăsăm pe ei să decidă, uneori deciziile pe care ei le-ar lua nu sunt cele mai potrivite și începem să înăbușim această tendință de a lor, hotărând noi în locul lor, chiar și atunci când nu ar fi necesar. Ceea ce de multe ori duce la o luptă de putere aproape zilnică pe modelul Copilul: „Eu aleg singur!” – Părintele: „Ba nu, eu aleg pentru tine (că știu mai bine)!”
Însă dacă le dăm șansa să decidă ei siguri dintr-o paletă de lucruri aleasă de noi însă tensiunile se topesc și fiecare parte e mulțumită.
De exemplu, mult timp fetița mea vroia dimineața să își aleagă singură hainele pentru grădiniță și pierdeam o groază de timp cu faptul că nu era de acord cu ce alegeam eu. Și chiar dacă se îmbrăca cu ce hotăram eu, la un moment dat se dezbrăca și se îmbrăca tot cu ce vroia ea.
Soluția a fost să îi aleg eu câteva bluzițe din care ea să aleagă una, câteva fustițe din care ea să aleagă una și uneori acest proces se întâmpla chiar seara, înainte de culcare pentru a doua zi dimineață, când totul decurgea firesc și la timp.
Mulți părinți nu au probleme cu alegerile copiilor atunci când le dau ei voie să aleagă, însă au probleme atunci când copiii ar trebui să aleagă ceva anume (sau să fie de acord cu ce au ales părinții lor), însă ei vor cu totul altceva. Eu nu prea știu metode care să funcționeze bine pe termen lung și asupra situației și asupra relației, decât să îți convingi copilul să aleagă … ce vrei tu.
Dacă te folosești de puterea ta de „om mare” și îl forțezi, obligi, ameninți, lovești, etc. posibil să rezolvi situația respectivă pe moment, dar pe termen lung, mai ales dacă un asemenea comportament devine constant, relația cu copilul va avea de suferit.
Și atunci, ce-i de făcut? Atunci, cum mulți știm, ne punem CREATIVITATEA ȘI UMORUL la treabă ca să găsim o cale acceptată de ambele părți. Nu vrea să ia medicamentul siropel? Poate vrea să îl ia cu seringa, sau cu lingurița, sau cu cana sau cu cana roșie, sau în picioare, sau cu miere sau cu cacao sau să îl ia înainte cățelul de pluș, etc… Sau dacă îi spunem povestea din țara siropelului sau cum a fost făcut siropelul sau cum lua tati când era mic siropelul sau cum lua Albă ca Zăpada siropelul sau …
Știu, știu, un asemenea proces e obositor, frustrant și consumator de timp și nu avem mereu disponibilitatea asta și mai ales, nu avem nici o garanție că următorul siropel va fi acceptat în aceleași condiții de succes, și că nu va trebui să o luăm de la capăt. Ceea ce ne va aminti încă o dată vorba aceea „Nimic nu te enervează mai mult pe lume decât propriii copii” – cu care cei care au copii (peste doi ani!) vor fi de acord, ceilalți în cel mai bun caz … se vor mira de așa o vorbă.
