Cum am ratat trei infarcte

Să tot fie vreo trei zile de atunci. Mă pregăteam de o după-amiază de-a dreptul luminoasă, cu un show Ronnie O’Sullivan în deschidere, apoi cu un recital al Simonei Halep la mijloc, sandviciul urmând să fie completat pe înnoptate de un alt show, cel al Real-ului Madrid la Gelsenkirchen, cu Schalke 04. Așa-i zice echipei, așa pronosticasem și scorul. … Și a-nceput nebunia: Ronnie l-a condus pe Matthew Stevens cu 2 – 0, și tocmai începusem să mă supăr că meciul va dura prea puțin, jucându-se până la 4 din 7. S-a făcut 2 -1, mai mult dintr-o glumă. A revenit Ronnie, făcând 3 – 1 în câteva minute. Hai să vedem pe site cu cine va mătura pe jos în sferturi. Până m-am lămurit, se făcuse 3 – 2. La 3 – 3, a început să mă doară capul, iar când mi-a devenit limpede că o ia cu 4 – 3, m-a luat și cu inima. Las’ că-mi revin cu Simona. Așa a și fost, până la prima dublă greșeală, pe la a doua m-am enervat iar. Apoi, când le-a făcut pe alea două legate, pierzând și game-ul, am simțit din nou dureri în piept. Cum bine știți, Halep a câștigat atunci, dar jucând mai prost decât… ea însăși, în zilele ei cele mai proaste. Se terminase meciul de o bună jumătate de oră, iar eu continuam să o înjur că la ușa cortului. Celălalt telespectator, căruia i-am inoculat cam aceleași trăiri în cei aproape 25 de ani de vizionari în comun, zice: „Cu trei chestii d-astea-ntr-o zi, poți face infarct. Ești sigur că mai vrei să vedem și Real-ul?” Am râs, explicându-i că în toată istoria sportului și în toată viața mea de telespectator n-a existat o asemenea zi, și că Real-ul m-a enervat meci de meci preț de vreo două luni, așa că a venit momentul reabilitării. Așa a și fost. În sfârșit, Ronaldo și-a amintit că în cartea lui de muncă scrie „fotbalist”, dincolo de golul înscris rămânând memorabil assist-ul de la golul al doilea, cu un dribling de poveste, urmat de bijuteria de gol al lui Marcelo. Și uite-așa am scăpat eu de infarct, datorită doctorului Ronaldo.