Unii copii au nevoie de ajutor, alții nu, unii te solicită în timp ca alții nici nu-ți spun că au lucruri pe care nu le știu sau nu le pot face.
Indiferent de situație copilul are nevoie de supraveghere constantă cel puțin până își formează un program, până se acomodează cu temele de acasă și le consideră sarcini școlare, până te convingi că se poate descurca singur și începe să fie responsabil. Copilul trebuie permanent încurajat, apreciat pentru ceea ce face.
Dacă are nevoie de ajutor trebuie să găsești metoda cea mai bună să i-l oferi excluzând rezolvarea temelor de către tine. Poate trebuie să lucrezi mai mult la dezvoltarea încrederii, la inițiativă, poate este nevoie să te consulți cu învățătoarea. Atmosfera trebuie să fie destinsă, încurajatoare, pozitivă.
Atunci când copilul își face temele în lipsa ta ele trebuie verificate, activitate la care participă și copilul. Găsește întotdeauna ceva de apreciat și nu te axa doar pe sublinierea greșelilor.
La începutul clasei întâi este posibil că micuțul să uite ce a primit de făcut acasă. Oricum legătura cu învățătoarea este foarte strânsă la debutul școlar așa că te poți asigura că știi și tu. În scurt timp va învăța să le noteze în diferite moduri după stilul de lucru al învățătoarei.
În timpul destinat învățării copilul trebuie să facă scurte pauze. Acestea nu trebuie să-l îndepărteze prea tare de activitate, deci nu este cazul să urmărească un desen animat, etc. Dacă ești cu el poți apela la exercițiile mâinilor pe care le face la școală pentru dezvoltarea musculaturii acestora. Mâna lui obosește la scris, stiloul poate să nu-i fie prea comod, îl strânge, mărind efortul mâinii. Dacă îl întrebi îți va arăta cu plăcere cum se joacă cu mâinile la școală: imită ploaia sau „cântă la pian” atingând fiecare deget de birou, „saluta” degetele coordonând stânga-dreaptă, atingând pe rând degetele mici, inelarele, degetele mijlocii, arătătorul și degetul mare, bate din palme, imită spălatul pe mâini, umflă imaginar un balon apoi îl sparge cu o bătaie puternică din palme însoțită de interjecții etc. Aceste exerciții îi fac plăcere și îl ajută să se deconecteze, ca apoi să-și poată reconcentra atenția.
Pentru a învăța să învețe are nevoie de sprijinul tău. De obicei copiii reduc temele acasă la cele scrise, neglijând învățatul și cititul. El „citește” la școală înainte de a învăța să citească. Citește imagini (formează propoziții), completează cuvinte care sunt însoțite de semne grafice cu semnificație de silabă, sunet, povestește, sortează după diferite cerințe etc. Acasă trebuie deschise și manualele și revăzute paginile lucrate la școală. Pe copil îl amuză dacă îl pui să te învețe el pe ține. Îți va explica tot ce a reținut de la școală.
După o scurtă perioadă, abecedarul va conține exerciții mai complexe. Poți să ceri învățătoarei să-ți spună ce ai putea să faci acasă cu micuțul școlar. De obicei copiii lucrează cu plăcere în această perioadă de început, sunt mândri de fiecare achiziție și descoperire și sunt dispuși să-ți explice și ție ce au învățat. Fructifică aceste momente pentru a începe formarea unor obiceiuri de studiu.
www.problemele-copilului-meu.ro