Cum ajungem la comuniunea care să ne țină pe toți strâns uniți?

Întâi trebuie spus aceasta, că Dumnezeu e suportul păcii de sine și al păcii tuturor și al fiecăruia: și că toate se articulează între ele prin unirea lor neconfundată, prin care sunt unite în mod neîmpărțit. Prin aceasta, fiecare stând în mod nedespărțit, își păstrează neslăbit chipul propriu, nefiind tulburate prin amestecarea cu cele contrare; nici tocite în deplinătatea unirii și a curăției lor. Deci vom intui o fire simplă a unității pașnice, o fire care unește toate cu sine și în ele și între ele, o pace care păstrează toate în îmbinarea neconfundată, neamestecată, a tuturor.
Datorită acestei unități neconfundate, mințile dumnezeiești unite se unesc cu înțelesurile lor și cu cele înțelese. Și iarăși urcă spre unirea necunoscută cu cele aliate mai presus de minte. Tot pentru ea, sufletele, unind rațiunile lor de tot felul și înălțându-le spre o unică înțelegere curată, înaintează potrivit lor și treptei lor, prin înțelegerea nematerială și neîmpărțită spre unirea cea mai presus de înțelegere. Pentru ea subzistă unica și nedesfăcuta îmbinare complexă a tuturor în simfonia ei dumnezeiască: și se armonizează în conglăsuirea și în acordul și în întregul desăvârșit.
(Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Paideia, București, 1996, p. 171, Sursa: Doxologia.ro)