Iar se apropie niște meciuri amicale, două la număr, pe care echipa noastră națională se pregătește să le susțină contra unora dintre calificatele la marele bal, de la care deja nu mai miră pe nimeni că noi vom lipsi. Ar fi, parcă, amicalele cu numerele 3 și 4 din acest an, și totodată ultimele dinaintea startului competiției ăleia care zău că nici nu mă străduiesc să rețin cum îi zice, din moment ce n-am înțeles nici cum ori de ce se dispută, și nici cum de acolo se pot califica niscai naționale la Campionatul European. Ceea ce ne interesează, presupun, pe toți, este felul în care va arăta echipa României în partidele oficiale, fiindcă tare ne este dor de o națională puternică, de care să se teamă oricare adversar, nu să bea de bucurie că a picat cu noi în grupă și apoi să leșine de râs în timpul meciurilor, văzându-i pe comicii cu pretenții de fotbaliști cum se lovesc de minge. Și, evident, și mingea de ei! După ce s-a produs mult așteptata și dorita schimbare, adică s-a înlocuit papagalul nemțesc cu un român dornic de performanță, am așteptat și schimbarea firească de la echipă. Adică să renunțăm la jocul ăla de căcănari, chitit pe 0-0, și dacă dă Dumnezeu, din când în când câte un 1-0. Iar pentru a schimba jocul, evident că așteptam schimbările în lot. Care însă, cel puțin în primele două partide, alea din martie, n-au prea venit. Adică și Guriță a apelat cam la aceiași fotbaliști care, însă, au jucat ceva ușor diferit de ce produseseră sub comanda nemțălăului. Asta nu-i neapărat de bine, deoarece vârsta îi cam apasă pe unii dintre ei, deci primenirea trebuie făcută oricum. Și când s-o faci, dacă nu acum, când ai doar amicale? Ei bine, oricum am privi lucrurile, printre puținele nume care chiar trebuie testate se numără și Hagi. Neconvocarea lui n-are nici o justificare, iar inflamarea tatălui e… invers, adică pe deplin justificată! Poate că ăsta micu’ o fi fragil, o fi lent, o fi nu știu cum, dar nu trebuie să vedem pe viu că nu e bun de națională!? Dar dacă e? Cum să nu-l convoci pe cel mai performant fotbalist din campionat? Nici o explicație nu stă în picioare, iar Gică Hagi cred că a fost chiar prea blând în exprimare.