De vreo două, trei zile, parcă-parcă mi-a mai venit inima la loc, de când am aflat că Zizou revine la locul său, loc pe care era cât pe ce să se coțopenească numitul Jose Mourinho, cel care a reușit să nu câștige mai nimic, cât timp a antrenat, atât cât (nu) s-a priceput, aceeași echipă, Real Madrid. De altfel, la o retrospectivă mai atentă, nu poți să nu observi că între cei doi antrenori croiți pe tiparul Real-ului (lucru firesc, din moment ce au jucat acolo, și nu oricum), adică Vicente del Bosque și Zinedine Zidane, și toți ceilalți care s-au strecurat între ei ori i-au succedat lui Zizou, este o diferență uriașă. Să lăsăm însă trecutul și să vedem ce perspective i se arată „noului” antrenor, al cărui contract este pe o durată de 3 ani. Ar fi mai întâi chestia cu lotul, văduvit de prezența cea mai importantă din ultimii ani, și pentru care deocamdată nu se arată vreun înlocuitor: Ronaldo. Sigur că ideal ar fi fost să poată fi „repatriat”, lucru care nu intră în discuție din varii motive. De aceea, soluția M’Bappe pare singura corectă, copilul ăsta părând a fi singurul capabil de a deveni noul erou al echipei. S-a mai discutat și despre Neymar, însă alegerea finală cred că i-a aparținut lui Zidane, și este clar cea corectă, Neymar fiind, cred, prea pătruns de spiritul Barcelonei. Mai trebuie spus și că Mourinho cică ar fi fost respins de doi dintre fotbaliștii cu greutate din lot, căpitanul Ramos și Benzema, lucru care sincer m-a mirat: cum adică, Florentino Perez nu-i chiar ca Becali? Contează, adică, ce spun fotbaliștii? Uite că da! Pe de altă parte, înseamnă și că în noua formulă, atât Sergio Ramos cât și Benzema vor avea loc, ceea ce este foarte bine. Iar dacă rămâne și Marcelo, e de-a dreptul excelent. Peste toate, cică achizițiile trebuie făcute cu respectarea așa-numitului „fair play financiar”, chestie mai mult decât hazlie. Exact de asta PSG e silit să (ne) vândă jucători, dar nu are voie să cumpere alții! Oricum, numai dracu’ poate înțelege de ce fotbaliștii au ajuns să coste cam un sfert de miliard bucata, în condiții de… fair play financiar. Mai urmează poate să aflăm că bipezii respectivi trebuie să fie și conform… standardelor Uniunii Europene!