Cum a motivat judecătorul decizia de achitare a fostului vicepreședinte al CJ Suceava

Decizia de achitare luată în cazul fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Silviu Cristinel Crețu, a fost luată după ce magistratul a ajuns la concluzia că acuzațiile din dosar nu sunt susținute cu suficiente probe.
”După efectuarea completă a cercetării judecătorești, instanța constată însă că nu sunt dovedite, dincolo de orice îndoială toate elementele de tipicitate obiectivă cerute de normele de incriminare”, este concluzia judecătorului de caz.
Magistratul spune că primirea sumei de bani a fost dovedită, ”însă instanța reține că pretinderea sumei nu este dovedită, acuzația fiind întemeiată exclusiv pe cele declarate de către martorul denunțător și pe o probă indirectă. Din înregistrarea convorbirilor nu rezultă cu certitudine că inculpatul i-a pretins în mod efectiv martorului denunțător o sumă de bani. Pretinderea trebuie să fie neechivocă și să rezulte în mod cert din probe. Instanța reține că printre altele, în discuții se precizează: «…: Îi vorba că… așa cum am vorbit, îi dăm drumul la fel ca prima dată… A.: Da!» În primul rând, instanța observă că nu se menționează în mod expres o sumă de bani și scopul pentru care s-ar proceda «la fel ca prima dată». De asemenea, nu se poate concluziona în privința subiectului abordat anterior de către cei doi («așa cum am vorbit»). Astfel, în primul rând, prima remitere de bani s-a făcut fără ca cei doi să discute în privința unui scop bine determinat legat de acea remitere. În al doilea rând, prima dată se pretinde că s-ar fi urmărit influențarea unor persoane decidente din cadrul Consiliului Județean, iar a doua oară se pretinde că s-ar fi urmărit implicarea directă a inculpatului”.
– Singurul aspect cert este acela al primirii banilor
În plus, magistratul care a dat soluția în acest dosar arată că martorul denunțător, Ioan Vasile Rîpan, își făcuse cunoscută nemulțumirea vizavi de faptul că reprezentanții Consiliului Județean Suceava au pus în executare scrisorile de garanție.
Această nemulțumire a apărut între decembrie 2020 și aprilie 2022, datele când s-ar fi consumat cele două infracțiuni de luare de mită, de câte 40.000 de euro fiecare.
”Nu se poate stabili cu certitudine dacă primirea/pretinderea sumei de bani s-ar fi realizat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui astfel de act determinat, ori îndeplinirea unui act individualizat, contrar îndatoririlor.
Din probe, după epuizarea probatoriului, instanța nu a identificat vreo referire făcută cu privire la legătura dintre primirea sumei de bani și vreuna dintre conduitele anterior enumerate. Instanța reține că la momentul la care inculpatului îi este remisă suma de bani, acesta poartă o discuție cu martorul denunțător despre efectuarea plăților la timp. Simpla discuție pasageră despre efectuarea la timp a plăților dintre cei doi apreciază instanța că nu poate fi pusă în directă legătură cu remiterea sumei de bani, în condițiile în care nu există nicio probă certă din care să rezulte această conexiune între faptul primirii banilor și efectuarea plăților și în condițiile în care acuzarea nu se referă la efectuarea plăților ca act care intra în îndatoririle de serviciu ale inculpatului.
Raportat la starea de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, se observă că fapta concretă ce a fost comisă de inculpat nu reprezintă infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală, întrucât îi lipsește tipicitatea obiectivă a infracțiunii de trafic de influență. Singurul element concret dovedit îl reprezintă primirea de bani, însă în lipsa celorlalte elemente constitutive ale infracțiunii fapta nu poate constitui trafic de influență.
Din cuprinsul normei de incriminare rezultă cu evidență faptul că promisiunea de a determina un funcționar să aibă o anumită conduită este de esența acestei infracțiuni, promisiunea fiind un element al laturii obiective a infracțiunii. Altfel spus, în lipsa promisiunii (act ce trebuie să fie explicit, exteriorizat, fiind exclusă ideea de promisiune implicită, tacită) nu se poate vorbi de trafic de influență, nefiind suficiente celelalte două acțiuni, respectiv ca autorul să pretindă sau să primească bani și să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar”, a explicat judecătorul de caz de ce acuzația de trafic de influență nu se susține din probele de la dosar.