Culiță Tărâță și-a anunțat, și el, demisia din PSD



Culiță Tărâță: "Am decis ca, începând de la 22 februarie, să mă înscriu în Grupul parlamentarilor independenți”. Foto: MEDIAFAX
Culiță Tărâță: "Am decis ca, începând de la 22 februarie, să mă înscriu în Grupul parlamentarilor independenți”. Foto: MEDIAFAX

Deputatul de Neamț Culiță Tărâță a anunțat, ieri, într-o declarație remisă MEDIAFAX, că demisionează din PSD și se alătură independenților, fiind al treilea parlamentar care părăsește partidul după Congresul soldat cu alegerea lui Victor Ponta ca președinte. „Am decis ca, începând de la 22 februarie, să mă înscriu în Grupul parlamentarilor independenți”, spune Culiță Tărâță într-o declarație remisă, duminică, agenției MEDIAFAX.
El adaugă că, în opinia sa, agricultura este un sector important care trebuie tratat cu mai mult interes și susține că vrea să contribuie la aceasta. El spune de asemenea că „este nevoie de o nouă forță politică de centru-stânga care să sprijine Guvernul în eforturile sale”.