“În legătură cu Nicolae Ceaușescu am multe amintiri. Am fost în preajma lui, cred, de peste 30 de ori. De vreo patru-cinci ori în mod oficial, cu ocazia vizitelor de lucru în județ, o dată la Muzeul Național, la o întâlnire scurtă cu oamenii de cultură și artă. În rest, erau vizite neoficiale, la vânătoare”, îmi mărturiseșteprofesorul Alexandru Toma, care aproximativ 20 de ani a fost președintele Comitetului Județean de Cultură Suceava sau, cum l-a „botezat” tovarășa Elena Ceaușescu, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă.
„Numai educație socialistă nu făceam noi. Eram niște opozanți… pe șest”, îmi șoptește instinctiv, cu mâna la gură.
Ne-am întâlnit zilele trecute pe o bancă din parcul din fața patinoarului. „Erai copil pe vremea lui Ceaușescu…”, zâmbește carismatic bătrânul profesor.
Mi-a întins una din cărțile sale, „Martor la sfârșit de mileniu”. „Aici ai să găsești tot ce te interesează”.
Peste 50.000 de suceveni în fața Casei de Cultură. Discursul lingușitor al prim-secretarului județului
16 septembrie 1989. Pe esplanada din fața Casei de Cultură a Sucevei (pe atunci Piața 23 August) era o mare de oameni. Peste 50.000 de oameni ai muncii, „cu optimism și încredere în viitorul luminos al patriei”, scria Zori Noi în ediția din ziua următoare.
Urale și aplauze puternice. Se scandează: „Ceaușescu-PCR!”, „Ceaușescu și poporul!”
La balcon, Nicolae și Elena Ceaușescu.
Tovarășul Constantin Stoica, prim-secretarul Comitetului Județean de Partid, ia cuvântul: „Vă rog să-mi permiteți să vă exprim imensa bucurie de a vă avea în mijlocul nostru pe dumneavoastră, mult stimate și iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu, marele Erou al națiunii, eminent gânditor revoluționar și patriot înflăcărat, făuritor al noului destin al țării, personalitate de înalt prestigiu a lumii contemporane”.
Fosta profesoară de matematică Ileana Paranici era în ’89 secretar cu propaganda la nivel de județ și își amintește că prim-secretarul Stoica „era un om care nu putea să suporte să asculte”. „El (n.r. – Constantin Stoica) se vedea un Ceaușescu mic la Suceava, nici nu dormea în casa unde stătea, se ducea la Sucevița, că îi polua la Suceava”, mărturisește profesoara, care la 26 de ani era cea mai tânără secretară cu propaganda din țară.
Ne întoarcem în balconul în care prim-secretarul Stoica nu mai dovedea cu laudele la adresa „marelui Erou al națiunii”: „Pe primele opt luni ale anului – îl informa Stoica pe Nicolae Ceaușescu – planul la producția marfă industrială a fost realizat în proporție de 100,1 la sută, la producția netă de 100,9 la sută, iar la export pe relația cliring țări socialiste 116,3 la sută. (…) În agricultură, producțiile din acest an la culturile cerealiere au fost cele mai mari obținute vreodată pe aceste meleaguri. Recolte mult mai bogate ca în anii precedenți vom realiza la cartof, sfeclă de zahăr și porumb”.
Prin discursul său, Stoica dădea glas „gândurilor de profundă mândrie și recunoștință ale tuturor oamenilor muncii din județul Suceava”.
„Ceaușescu întârzia, iar noi stăteam ca niște găini plouate”
Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la „marea adunare populară” din centrul municipiului Suceava a fost, rememorează profesorul Alexandru Toma, „lungă, plată, răstită, pigmentată ici-colo cu sugestii șoptite de tovarășa”.
A plouat mărunt în acea zi, în reprize. Ceaușescu întârziase destul de mult față de ora stabilită inițial, iar oamenii erau uzi și zgribuliți de frig.
Mariana Cristian era salariată la fabrica de sticlă de pe strada Traian Vuia și își amintește că toți muncitorii au fost mobilizați și au plecat încolonați de la întreprindere: „Era foarte multă lume. Elevi, studenți, salariați, toți aduși organizat. Eu și colegii mei am prins loc după blocul turn de la Union. Am stat destul de mult în frig și în ploaie. Ceaușescu întârzia, iar noi stăteam ca niște găini plouate. Am vrut să plec, dar nu am îndrăznit. Auzeam de la oameni că mulți au fost duși și la aeroport și făceau repetiții cum să strige: Cea-u-șes-cu, Cea-u-șes-cu”.
Cuvântarea dictatorului, scurtată de ploaie
Ploaia a fost până la urmă cea care le-a scurtat suferința zecilor de mii de suflete care aduse cu arcanul, care din convingere, la marea adunare populară. Până și Ceaușescu și-a scurtat discursul: „Având în vedere ploaia, voi fi foarte scurt” – a spus la un moment dat tovarășul secretar general de la balconul Casei de Cultură. „Putem afirma cu îndreptățită mândrie că și în Suceava, ca de altfel în toată țara, se văd roadele politicii partidului nostru comunist, ale construcției socialiste, faptul că numai și numai socialismul asigură dezvoltarea economico-socială, ridicarea nivelului de trai material și spiritual, creșterea puterii economice și întărirea independenței și suveranității României” (aplauze și urale puternice; se scandează: „Ceaușescu –PCR!”, „Ceaușescu și poporul!”, „Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres!”).
Un singur post de televiziune. Program de la ora 19.00 la 22.00
La televizor aveai în acele vremuri un singur program de televiziune – TVR. A fost și „Programul 2” (TVR 2), însă din 1985, din ordinul cuplului dictatorial, postul a fost închis, fiind redeschis la începutul lunii februarie 1990.
De luni până vineri, programul începea la ora 19.00 și se termina la 22.00. Doar duminica, programul era mai diversificat. Începea la 11.30 și ținea până la 15.00 și se relua de la 19.00 până la ora 22.00.
Luni, 18 septembrie 1989, de exemplu, programul prezentat la rubrica „Breviar TV” din Zori Noi era următorul: 19:00 Telejurnal. 19:25 Ctitorii ale Epocii de Aur. Noi zidiri pe Olt. 19:45 Știința pentru toți. 20:10 Tezaur folcloric 20:35 Industria –programe prioritare. În spiritul sarcinilor subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu. Sporirea rentabilității și beneficiilor. 20:55 În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român. Participare responsabilă, efectivă a oamenilor muncii la conducerea întregii activități de dezvoltare economico-socială. 21:15 Confruntările de idei din lumea contemporană. Clasa muncitoare, uriașă forță revoluționară. 21:35 Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Versuri patriotice, revoluționare. 21:50 Telejurnal. 22:00 Închiderea programului.
Programul ultimei vizite a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu la Suceava
Nicolae și Elena Ceaușescu au ajuns la Suceava pe 15 septembrie 1989, iar vizita de lucru în județ a fost programată pentru două zile. Erau erau însoțiți la vizită de tovarășii Emil Bobu și Silviu Curticeanu, ambii cu funcții importante în Comitetul Central al PCR.
În prima zi, cuplul dictatorial a vizitat Mina Fundu Moldovei și comuna Dumbrăveni, în care a fost amenajată „Expoziția realizării agricultorilor județului Suceava”. A doua zi, obiectivele vizitate au fost Întreprinderea de Rulmenți, Combinatul de Fibre, Celuloză și Hârtie și Întreprinderea de Mașini Unelte din Suceava, iar programul s-a încheiat cu marea adunare populară din municipiul Suceava și cu întâlnirea cu membrii biroului Comitetului Județean de Partid.
Zori Noi prezenta vizita celor doi drept o „memorabilă filă în cronica socialistă a acestor meleaguri, eveniment cu profund ecou în cugetul și inimile noastre”.
Mii de suceveni pe străzi, în întâmpinarea „conducătorului iubit”
În ediția din 17 septembrie 1989, singurul ziar sucevean din acea vreme descrie atmosfera de pe străzile municipiului: „Pe arterele municipiului Suceava, străveche și frumoasă așezare, se aflau în pofida unei ploi de toamnă mii și mii de cetățeni ai orașului. Prin urale și ovații, prin înscrisurile aflate pe mari eșarfe și pancarte, prin flori oferite cu dragoste, prin multe alte manifestări emoționante, ei au exprimat, direct și cald, sentimentele de profundă stimă, prețuire și recunoștință pe care locuitorii municipiului și ai județului Suceava le poartă conducătorului iubit și al partidului și statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, pentru tot ceea ce a făcut și face spre înălțarea continuă a patriei, în glorie, demnitate și măreție.”
„Care era rostul meu?! Îi făceam momente culturale. Dumnezeule, îmi blestemam zilele”
Fostul președinte al Comitetului Județean de Cultură Alexandru Toma descrie în cartea sa „Martor la sfârșit de mileniu” regia ce trebuia neapărat respectată în cazul vizitelor oficiale ale soților Ceaușescu. Mobilizarea unor mase mari de oameni și confecționarea a numeroase materiale propagandistice: care alegorice cu înfăptuiri mărețe, texte semnificative, lozinci stereotipe, copleșitoare fiind portretele cosmetizate ale celor doi cei mai iubiți fii ai poporului. Schema obligatorie transmisă de Emil Bobu – explică profesorul Alexandru Toma – era următoarea: cel puțin 500 de oameni la întâmpinarea pe aeroport; întregul personal în fața întreprinderii sau a obiectivului vizitat; câteva zeci de mii în piața centrală a municipiului la discursul prezidențial.
La acest miting, grupuri organizate de activiști de partid, UTC și sindicat erau plasate în diferite părți ale mulțimii, clamând lozinci și sloganuri. Restul asistenței trebuia să aplaude frenetic. Plecarea din județ repeta procedura sosirii.
„Care era rostul meu?!”, îmi povestește profesorul Alexandru Toma: „Îi făceam momente culturale. Dumnezeule, îmi blestemam zilele. Că în fiecare an voia altceva, și nu atât el, ci nevastă-sa. Și cu băieții mei de la comitetul de cultură, născoceam. Cu copilași, cu dansatori, cu balerine, cu cântăreți… și cu asta îl întâmpinam la aeroport, la Casa de Paspeți”.
Ceaușescu, grăbit: „Hai, Lenuțo, hai, Lenuțo!”
La vizita din septembrie 1989, în armata celor aproximativ 500 care au fost aduși la aeroportul din Salcea să îi aștepte pe cei dintâi tovarăși ai Republicii Socialiste România erau și mai multe fetițe îmbrăcate în balerine. „Le crăpau picioarele de frig pe betonul ăla acolo, că le-au adus cu două ore înainte. Făceam careu împrejurul zonei în care trăgea avionul. Eu, în față, cu momentele culturale. Emoționat, el (n.r. – Nicolae Ceaușescu) nici nu se uita, numai ea. El nu vedea nimic. Mi-a spus generalul flotilei că se temea de moarte, el se uita unde e avionul când pleca și, la decolare, unde e mașina în care trebuie să se urce. Striga după ea: «Hai, Lenuțo, hai, Lenuțo!»”,povestește Alexandru Toma.
Fostul șef la Cultură mai spunecă în acea perioadă „Ceaușescu simțea că-i fuge pământul de sub picioare, că socialismul gândit de el este în pericol”. Acesta a fost și motivul, arată profesorul, pentru care, în ‘88 și ’89, până aproape de Revoluție, a vizitat 25 de județe, printre care și Suceava, „cu scopul de a face mari adunări populare și să explice că socialismul nu este în pericol”.
Conducerea județului, decapitată de Ceaușescu după vizita de la Suceava
Vizita de la Suceava din septembrie 1989 s-a încheiat cu o furtună. Nu cea de afară, de la marea adunare populară, ci la ședința carea urmat la Biroul Comitetului Județean Suceava al Partidului Comunist Român. Oficial, scria atunci în Zori Noi, s-au analizat „căile și modalitățile concrete de acțiune pentru ca județul Suceava să-și îndeplinească în condiții cât mai bune sarcinilece îi revin din planurile și programele de dezvoltare economico-socială pe anul 1989 și pe întregul cincinal”.
Neoficial, însă, îmi mărturisea profesorul Toma pe băncuța din parcul în care ne-am întâlnit, Ceaușescu a tunat și a fulgerat: „I-a reproșat drastic prim-secretarului faptul că nu s-a preocupat de respectarea indicației de a se realiza în industrie o producție de 50.000 de lei pe cap de locuitor; prim-vicepreședintelui Consiliului Popular Județean, că nu se ocupă cu seriozitate de sistematizarea satelor; primarului municipiului, că stă prost cu construcția de locuințe. Fiecare reproș era ori amplificat, ori calificat ca și mai grav de tovarășa (n.r. – Elena Ceaușescu). La terminarea ședinței am auzit-o cu urechile mele: «Ți-am spus eu că ăsta nu este în stare de nimic?!»”.
Urmarea: la conferința județeană din noiembrie, același an, prim-secretarul, prim-vicepreședintele și primarul municipiului au fost zburați din funcții.
„În noiembrie, pregăteam cadourile pentru ziua lor. Era jale, nu mai știam ce să le mai facem, ce să le trimitem”
Secretara cu propaganda din județ la acea vreme, Ileana Paranici, îmi povestește că an de an, în luna noiembrie, începea una dintre cele mai grele misiuni: de a pregăti cadouri pentru Nicolae și Elena Ceaușescu, ale căror zile de naștere erau aniversate în ianuarie.
„Era jale, nu îți mai venea în cap nimic ce să mai faci, ce să le mai trimiți, de exemplu s-a trimis un covor național, țesut cu culori naturale, la Rădăuți. Pe o consăteană de-a mea, din Bogdănești, am rugat-o să facă o tapițerie cu România, care este acum în sala de conferințe de la Prefectură. Era un chin. Nu mai știam ce să le facem… Am comandat într-un an «România viitoare»sau așa ceva, o statuetă din bronz, a cumpărat-o gospodăria de partid de la maestrul Ion Irimescu și a fost oferită cadou… Altădată o țesătură, altădată o broderie de mână ca o felicitare, oale, țesături… cămăși, ii, ce puteam să facem specific zonei”, mărturisește fosta profesoară de matematică.
Venea de trei ori pe an la Suceava, la vânătoare
Majoritatea vizitelor la Suceava ale lui Nicolae Ceaușescu erau neoficiale, la vânătoare. „El venea de trei ori pe an în județul Suceava. În mai, la urs… îl legau de un picior sau omorau o vacă, o lăsau să se împută puțin și o aruncau în pădure, în fața unui adăpost de vânătoare. Nu împușca decât trofee. Eu pentru asta l-am prețuit. Toamna, cerb. Niciodată lopătari, îi era milă de lopătari. Cerbi, cerbi, ăia cu coroana cât mai mare. A luat 20 de medalii de aur la concursurile internaționale de vânătoare, cu exemplare de la noi, Harghita și Brașov. Deci toamna, la boncănitul cerbilor, și în ianuarie, în preajma zilei sale de naștere, venea pentru mistreți. La Pătrăuți. Eu am văzut trofee, niciodată nu am văzut un mistreț mai mic de 150 de kilograme”, își amintește Alexandru Toma.
Cânta cu Sofia Vicoveanca și recita cap coadă „Luceafărul”, „Epigonii” ori „Nunta Zamfirei”
La fiecare vizită neoficială, și numai fostul profesor a numărat vreo 27, trebuiau gândite momente artistice inedite. „Numeroase lanțuri de dansatori reprezentând toate zonele Bucovinei, coruri intonând cântece patriotice, pionieri și șoimi ai patriei recitând versuri de slavă, oficialități alese cu grijă, exprimând imensa lor bucurie de a da mâna cu șeful statului. La Casa de Oaspeți, un alt moment de întâmpinare, în care tinere fete și copilași îmbrăcați în costume naționale ofereau flori, multe flori și mici atenții: sorcove, iarna; ouă încondeiate, primăvara; coșuri de fructe, toamna”, citesc în paginile cărții oferite de Alexandru Toma.
Când era mulțumit de partidele de vânătoare, chema invitați, bine aleși, la cină, iar una dintre preferatele dictatorului era Sofia Vicoveanca, împreună cu care cânta mai ales piesa „Radu Mamei, Radule”.
„Surpriza mea cea mai mare a fost că era un foarte bun recitator din Alecsandri, Eminescu, Coșbuc și Goga. Odată a recitat o oră întreagă «Luceafărul»cap coadă, Scrisorile, «Epigonii»,«Mortua est», sau din Coșbuc «Moartea lui Fulger»,«Mama», «Nunta Zamfirei»etc., etc. Avea o memorie foarte bună”, sunt amintirile bătrânului profesor.
„Ne cereau zeci de tone de cartofi la hectar. Abia scoteau cinci tone. Când făceau șase, se îmbătau trei zile”
Atât Ileana Paranici, cât și Alexandru Toma mi-au vorbit despre exagerările producțiilor cerute în agricultură și în industrie, care se făceau în acea perioadă.
„Am refuzat să semnez o hârtie cu 50 de tone de cartofi la hectar, în condițiile în care erau doar 20-25 de tone. Era o prostie, o minciună. A fost supărare mare atunci”, declară Ileana Paranici.
Fostul președinte al Comitetului de Cultură își amintește că prim-secretarul Constantin Stoica le-a cerut să semneze că în zona Baia, Cornu Luncii, se vor scoate zeci de tone de cartofi la hectar. „Acolo se scoteau cinci tone de cartofi la hectar. Cinci tone. Când făceau șase, se îmbătau trei zile”, râde fostul profesor.
Ulterior, după Revoluție, susține Alexandru Toma, a aflat chiar de la Nicolae Văcăroiu, care a ajuns prim-ministru al României și i s-ar fi destăinuit în timpul vizitelor la Suceava cum se făceau acele calcule: „Văcăroiu era vicepreședintele Comiterului de Stat al Planificării și îl chema Ceaușescu la el. «Cât păpușoi putem face noi în România?»«1.000 de kilograme»,de exemplu, răspundea Văcăroiu. «Pune 5.000. Câți rulmenți se pot face la Suceava?»,întreba tovarășul. «Păi, în primul an cam 40.000-50.000de bucăți».«Pune 100.000»,dicta Ceaușescu… și uite așa se ajungea la cifrele alea aberante”.
Cum decurgea vizita la fabrică. „Elena Ceaușescu punea întrebări banale și regula era să o lași în pace, să nu o contrazici”
Ioan Cușnir, fostul prefect al județului în perioada 2000-2004, povestește că la ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în județ era director general adjunct la Combinatul de Fibre, Celuloză și Hârtie, unde lucrau peste 6.000 de suceveni.
„La fabrică au stat aproximativ jumătate de oră. Soții Ceaușescu erau așteptați la poartă, cu flori, apoi mergeam în fabrică. El punea două-trei întrebări legate de producție, probabil pregătite dinainte, pentru că se pregătea anterior vizitei o sinteză a întreprinderii… Era doar o vizită protocolară. Oamenii deja știau ce să facă. Acționau mecanic. Mai fusese și în alți ani la Suceava. Totul era să fie curat, vopsit, aranjat și utilajele să meargă”, își aduce aminte fostul prefect.
Vizitele lui Ceaușescu aveau și partea lor pozitivă, pentru că, mărturisește Ioan Cușnir, probleme care i se aduceau la cunoștință dictatorului în timp ce se plimba prin fabrică (de aprovizionare, utilaje, fonduri etc.) se rezolvau.
„Și ea (n.r. – Elena Ceaușescu) punea întrebări banale și regula era să o lași în pace, să nu o contrazici. La vizita din ’89, Ceaușescu era supărat, destul de absent, probabil preocupat de alte probleme”, completează fostul prefect.
Mobilizare exemplară, după vizita „conducătorului iubit”
Vizita de lucru a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu în septembrie 1989 a avut un puternic ecou în rândul oamenilor muncii din județ, care „au trăit cu bucurie și satisfacție acest moment ce va rămâne mereu viu în conștiința și sufletele lor” (Zori Noi – ediția din 17 septembrie 1989). Cel puțin așa erau titlurile în edițiile singurului ziar local, în săptămâna ce a urmat vizitei. Indicațiile tovarășului au fost respectate: „Minerii de la Fundu Moldovei, hotărâți să dea țării cantități mai mari de substanțe minerale”, „La Întreprinderea de Rulmenți din Suceava – Accent pe calitate, pe folosirea eficientă a spațiilor productive”, „La C.A.P. Dumbrăveni – Toate forțele satului acționează exemplar în câmp”, „La Combinatul de Fibre, Celuloză și Hârtie – Acțiuni concrete pentru diversificarea gamei sortimentale și valorificarea cu eficiență maximă a resurselor materiale”.
