În creșterea sa copilul parcurge câteva etape mai pronunțate de opoziție: contrazice, sfidează, își manifesta nemulțumirea, vorbește necuviincios, face invers decât i se cere. Testează răbdarea și limitele și nu de puține ori iese victorios din “lupta” cu părinții.
Motivele pentru care părinții „cedează” sunt de cele mai multe ori lipsa de experiența, dragostea greșit înțeleasă, jena față de cei din jur, frica pentru sănătatea copilului etc.
Trăim în societate, deci trebuie să acceptăm și să respectăm diferite reguli.
Unii părinți consideră că regulile uniformizează. Nu comentăm, dar vă propunem să analizăm regula cu beneficiile și limitările ei.
Disciplina/autodisciplina, controlul/autocontrolul se formează, nu sunt înnăscute. În lipsa unor reguli copilul ar fi dezorientat, nesigur, nu ar învață diferența dintre bine și rău, dintre posibil și imposibil. Regulile sub forma unui set de comportamente îl structurează ca individ, șlefuiesc personalitatea și caracterul, permit dezvoltarea capacităților de adaptare în societate de la vârsta fragedă la cea adultă.
Copilul are nevoie de reguli după care să trăiască, dar și de modele.
Cu toate acestea impunerea regulilor sub formă de ordin este ineficientă, fie că le respectă, fie că nu. Unele reguli sunt ferme, altele pot fi flexibile, pot permite negocieri de tipul “ceva pentru ceva”.
Așa cum suntem foarte tentați să penalizam un comportament urât trebuie să fim dispuși să apreciem un comportament corect. Nu este suficient să-l observam, trebuie să-l verbalizam, în caz contrar copilul aude doar ce nu face bine și va considera că ori de câte ori respectă regulile trece neobservat.
Inevitabil vor apărea comportamente care merită evidențiate, iar copilul va sesiza repede că îi sunt apreciate eforturile. Dorința de a fi apreciat va fi tot mai mare și se va strădui din ce în ce mai mult să fie un copil “cuminte”.
Lauda și răsplata sunt foarte eficiente dacă sunt realizate cu discernământ. Totul este să nu se transforme în obișnuință sau în “monedă de schimb”. Dacă copilul percepe răsplata astfel, va manipula cu ajutorul ei.
Copilul mic face adesea șotii pentru a atrage atenția. Încalcă în mod voit diferite reguli pentru a provoca. Reacția părintelui, fie că este pozitivă, fie că este negativă, este victoria lui. Obține ceea ce și-a propus – atenția căutată.
În anumite situații este mai bine de ignorat anumite comportamente, decât de declanșat „lupta deschisă”. Copilul poate manifesta atât de multă încăpățânare încât tot părintele va fi cel care va ceda, slăbindu-și astfel autoritatea. Dacă vede că nu reușește să provoace, copilul va fi cel care „scurtează” episodul respectiv. Acest lucru pune din nou părintele în avantaj, putând la final să explice copilului de ce comportamentul lui nu a fost adecvat și să transmită așteptările sale.
Orice ființă tânjește după apreciere și se întristează la critică. Copiii, mai mult decât atât, pun un semn de egalitate între apreciere și dragoste, între critică și lipsa acesteia.
Totuși, nu trebuie acceptat orice, oricum, oricând. Critica își are rolul ei, dar este foarte important sa vizeze punctual un comportament și nu copilul. Nu copilul e rău ci o anumită faptă. Ea trebuie criticată! Ex. “m-am supărat că ai vărsat laptele”, nu „m-am supărat pe tine”
“Ești bun/Ești rău / M-am săturat / Nu mai pot / Să nu te văd etc.” sunt etichete sau șabloane care, deși sunt spuse la nervi, fără temei, sunt “depozitate” de copil. El ia cuvintele ca atare și începe să le conștientizeze.
Copilul trebuie să se simtă iubit! Are nevoie de acest lucru în toate segmentele dezvoltării lui, dar cum nici regulile nu trebuie sfidate, cel mai eficient este ca faptele să fie separate de copil în analiză, fie că e vorba de apreciere, fie că e vorba de critică. Faptele sale trebuie corectate sau evidențiate, nu copilul!
www.problemele-copilului-meu.ro