„Am pictat această biserică așa cum Dumnezeu mi-a dictat” – declara profesorul Petru Achițenie, cel care așezase, în noua zugrăvire a bisericii Uspenia, chipul lui Eminescu în preajma tabloului votiv. Cum se știe, Eminescu a fost botezat la Uspenia. După ce Comisia de recepție a acordat ansamblului pictural calificativul „foarte bine”, s-au ivit protestele: poetul ne-pereche n-a fost ctitor și, în consecință, chipul lui n-are ce căuta pe peretele Uspeniei! O fi ctitorit Eminescu limba română și poezia română modernă, dar n-a contribuit cu nici o carboavă la ridicarea bisericii botoșănene. Până la urmă, s-a recurs la o soluție de compromis: fresca n-a fost rasă, dar chipul Luceafărului s-a acoperit c-o perdeluță. Unde-i lege, nu-i tocmeală, iar erminia hotărăște că nu poate urca în frescă decât imaginea întemeietorului respectivului lăcaș… Peste numai câțiva ani, într-un sat din Bărăgan, am avut surpriza să aflu, zugrăvit lângă tabloul votiv, zâmbetul galeș al cântăreței de muzică populară Floarea Calotă. Ceea ce nu părea a ghionti legea și obiceiurile, câtă vreme solista a plătit
cash. După cum semnalează presa, cazul nu-i deloc singular. Ce face neamul prost când dă peste purcoiul de bani? Mai întâi, obligatoriu, își ia jeep.
Urmează viloiul cât gara Ploiești, pușca de vânătoare, yahtul și amanta în consecință. Cocoțarea în pictura bisericii e-un moft ceva mai nou; adevărat,
costă, dar intri hotărât în atenția lui Dumnezeu și crești nemăsurat în stima concetățenilor. Aș zice, totuși, că-i de-a dreptul caraghios s-o vezi, în biserica din Olănești, pe handbalista Mariana Târcă alături de sfânta Parascheva, ținându-și delicat de mânușiță soțiorul Sorinel (cravată, costum Armani). Și Târcă a scăpat ieftin: doar cu 10 milioane (vechi) a intrat în rândul ctitorilor! Tot în Vîlcea, potentatul Ghițulete s-a rânduit (pictural) printre sfinți, împreună cu consoarta – de care, între timp, a divorțat. N-o mai cheamă Ghițulete, dar rămase pe perete! În cimotia sfinților s-a strecurat și baronul de Gorj Morega, cel pe care l-ați auzit colectând cu strășnicie belzebutiană fonduri, pare-se, nu chiar curate, pentru partid. Potrivit dispozițiilor Sinodului, celui care a contribuit cu cel puțin jumătate din valoarea (fără TVA) construcției bisericii (ori picturii) i se poate menționa numele în pisanie. Dacă n-o schimbă cu totul,
cum se întâmpla prin veacul XVIII, când boierul ce-și dregea biserica de lângă conac dădea jos vechea inscripție, spre a așeza alta, din care rezulta
că-i ctitor. Dar, oare, postarea pozelor îmbogățiților de război alături de galeria sfinților nu contrazice chiar învățătura creștină, care spune că facerea de bine nu se cuvine însoțită de trâmbițare și bătăi cu pumnul în piept? Într-o epigramă (atenție, Becali!) Martial zicea că „Oricât de mari ar fi darurile, ele pier din pricina flecărelii autorului lor”. Sigur că orice bisericuță are nevoie de fonduri, dar dac-o ținem tot așa, ne-om trezi cu reclame pentru detergenți pe catapeteasmă! Oricum, concluzia e tristă: Morega da, Eminescu, nu.


