Cu maica Tatiana, în centrele de plasament din Rădăuți și Solca

Pe maica Tatiana, ghid al mănăstrii Moldovița, o cunoaște și o recunoaște o lume. E erudită, vorbește cursiv în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, gândește profund și contemporan, e jovială, inspirațională și dovedește o generozitate fără egal. A cunoscut culturi și locuri și este cunoscută de zeci de mii de oameni, de aici și din cele mai îndepărtate zări ale lumii. Pelerini, oameni de cultură și personalități din cele mai diverse domenii, artiști și oameni de presă, suflete ce-și poartă prin vremelnicie credința și credințele, călătorind spre ctitoriile voievodale din această parte de țară cu nădejdea (re)întâlnirii cu Cerul sau cu emoția întâlnirii cu arta ce înveșnicește, și izbăvește, și primenește.
„Pentru maica Tatiana, oamenii care o ascultă zi de zi vorbind sunt ca și copiii pe care i-a învățat odată, demult, la școală. Le explică pe înțeles, îi ademenește cu povestiri interesante, presărate cu pilde înțelepte și sfaturi de viață. De fiecare dată e altfel, de fiecare dată ghidează și pătrunde adânc în mințile și sufletele oamenilor, într-un fel aparte, cum numai un bun slujitor al celor sfinte, pedagog, psiholog și intelectual laolaltă poate reuși. Gesticulează și învăluie în cuvinte și zâmbet măsurat toată suflarea flămândă să afle măcar o parte din misterul locurilor în care Petru Rareș a ales să înalțe lăcaș de rugăciune, spre lauda cerului și mulțumirea oamenilor. Oficialități, ambasadori, fețe bisericești, intelectuali și oameni simpli, toți deopotrivă se lasă pătrunși de cuvintele frumoase și pline de învățătură ale maicii ghid. Mărturie stau mulțumirile venite din partea acestora și zecile de scrisori primite zilnic din toate colțurile lumii, mâzgălite în limbi diferite. Le primește și răspunde la ele cu același entuziasm cu care acceptă jucăriile de pluș sau păpușile din ceramică, aranjate soldățește pe patul din chilie.” (Raluca Brodner, Femeile cu hainele de cenușă, în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/femeile-cu-hainele-de-cenusa)
De ani în șir, mai cu seamă în această perioadă din an, măicuța face din fiecare zi un nou prilej de a aduce bucurie în viața celor din jur. A fost și rândul voluntarilor noștri din Centrul de Tineret ”Ecclesia” Ciumârna, ca și al copiilor și tinerilor din căsuțele de tip familial din Rădăuți și Solca, să descopere cât cer poate locui într-un suflet de om. Măicuța și-a dorit să le pregătim împreună, tuturor, daruri și să-i vizităm în zilele care au trecut. Și-așa am și făcut. Am ales pentru fiecare dintre copiii de la Casa de tip familial ”Universul Copiilor” Rădăuți, Casa de tip familial ”Prietenia” Solca și Casa de tip familial ”Cireșarii”, din aceeași localitate, daruri ca pentru prieteni dragi, daruri dintre cele care știu să spună „te văd și te aud, te cunosc și-mi pasă de ceea ce simți, înțeleg și-aș vrea să-ți aduc – pentru o clipă măcar – bucurie în ochi și în suflet” și „din drag și nu din milă de tine”, pentru că acesta e rostul darurilor, nu-i așa? Să mângâie, să fie bucurie, s-alinte – puțin, cine știe?
Le-am pregătit, la vremea privegherii, cu sufletul colindând, cu gândul atins de tihna credinței că-n fiecare suflet bun se naște, iar și iar, Pruncul cel Sfânt. A fost ca și cum am fi repetat întâlnirea cu copiii și tinerii pe care i-am (re)cunoscut doar o zi mai târziu. O întâlnire dintre acelea după care simți să taci și să lași emoțiile (și tulburarea, și recunoștința, dar și îngrijorarea) să zidească. Le-am oferit daruri, ne-au oferit, la rându-le, felicitări lucrate de ei în tehnica quilling, am colindat, ne-am povestit câte-toate.
Măicuța le-a vorbit despre dragostea pe care Cerul a dovedit-o și o dovedește fiecăruia dintre noi, prin Nașterea Domnului Iisus, și le-a împărtășit „cuvintele de aur” care ne pot înveșnici, dacă ne guvernează viața. iubirea și iertarea! Și știm că sunt cuvinte cu miride în ele și că pot face minuni.
Apoi am descoperit pasiunea Iulianei Biris, o tânără din Casa de tip familial ”Universul Copiilor” Rădăuți, care scrie versuri și de la care am reținut fărâma acesta de mărturisită emoție: Mi-e dor de ochii care mă priveau cu drag,/Și care străluceau când ne-ntâlneam/De vocea ce-mi spunea ce pot să fac/Când să fiu om cu mine tot uitam. Și am făgăduit și e angajament: vom publica prima ei plachetă de versuri, foarte-foarte curând.
Ne-am despărțit într-un răstimp, cu promisiunea că ne vom întoarce devreme, să povestim, la brad, pe lâng-o ceașcă aburindă de ciocolată caldă, pe lângă daruri noi din care nu vor lipsi nici pernițele de sezon, (numa’ bune de strâns bine în brațe când te-ncearcă dorul de-ai tăi), și nici parfumurile de-alint.
E-aproape, tot mai aproape, un alt și nou Crăciun. Și vine doar o dată-n an. Dar pe oameni, cei care-și așteaptă dragii ca pe colindul din Ajun, îi putem avea aproape și-i putem auzi, și vedea, și ști în fiecare zi. Să ne fim, oameni buni, unii altora îngăduință și bucurie!
(Prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar, sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)